Serviciul secret militar din Ucraina, primele informații credibile despre avionul IL-76

Serviciul secret militar din Ucraina, primele informații credibile despre avionul IL-76

Oficiali ruși de rang înalt ar fi trebuit să fie la bordul aeronavei Il-76 care s-a prăbușit în regiunea Belogorod pe 24 ianuarie, dar Serviciul Federal de Securitate (FSB) nu le-a permis să se îmbarce în „ultimul moment”, a spus Andrii Iusov, purtătorul de cuvânt al Serviciului de informații militare din Ucraina, pentru RFE/RL, relatează Kyiv Independent .

Avion rusesc prăbușit în Belgorod. Moscova susține că 65 de prizonieri ucraineni se aflau la bordul aeronavei de transportFoto: UGC / AP / Profimedia

Amintim că un avion de transport Il-76 s-a prăbușit pe 24 ianuarie în regiunea Belgorod, iar Ministerul rus al Apărării a susținut apoi că 65 de prizonieri ucraineni se aflau la bord pentru un schimb de prizonieri programat mai târziu în acea zi.

Agenția de informații militare a Ucrainei nu a confirmat dacă prizonierii se aflau la bord și nici nu a comentat direct ce ar fi putut cauza accidentul.

Cu toate acestea, În declarația sa pe Telegram, agenția a declarat că era într-adevăr planificat un schimb de prizonieri de război ucraineni și ruși și că Kievul a îndeplinit toate condițiile, dar Rusia nu a informat despre numărul de avioane care transportă prizonieri, rutele acestora și nici a cerut Kievului să asigure securitatea spațiului aerian în zona Belgorod.

Potrivit lui Iusov, informațiile ucrainenilor sugerează că mai mulți oficiali militari și politici ar fi trebuit să fie la bord, dar FSB le-a spus în schimb să folosească alte moduri de transport.

Iusov a spus că Serviciile ucrainene au aflat această informație după prăbușirea avionului.

Câte cadavre ar fi fost duse la morgă după prăbușirea avionului rus

În urma accidentului, FSB și armata rusă nu au permis angajaților serviciilor de urgență să inspecteze locul accidentului conform protocolului, a mai spus Iusov.

Potrivit acestuia, cinci cadavre au fost trimise la morga locală din Belgorod și nu sunt vizibile rămășițe umane în videoclipurile de la locul accidentului.

Rusia a susținut că la bord se aflau 65 de prizonieri ucraineni, șase membri ai echipajului și trei însoțitori.

Avocatul Poporului, Dmitro Lubineț, a mai spus că fotografiile și videoclipurile de la fața locului nu indică „niciun semn că ar fi fost un număr atât de mare de oameni în avion”.

„Nu sunt un expert, dar dacă ar fi existat chiar fotografii și videoclipuri cu prizonierii noștri de război, (Rusia) le-ar fi postat ​​deja”, a spus Lubineț, referindu-se la dovezile fotografice de la locul accidentului.

Iusov a spus că numele înalților oficiali care ar fi trebuit să fie la bord „sunt cunoscute și vor fi dezvăluite”, deoarece Ucraina intenționează să prezinte concluziile sale anchetatorilor internaționali.

Lubineț a declarat că va apela la ONU și la Comitetul Internațional al Crucii Roșii pentru ajutor pentru a afla ce s-a întâmplat, după anunțul președintelui Volodimir Zelenski, în seara zilei de 24 ianuarie, că Ucraina va insista asupra unei anchete internaționale asupra accidentului.

Cine erau membrii echipajului avionului prăbușit

Jurnaliștii proiectului de investigație Schemes au identificat numele membrilor echipajului aeronavei rusești Il-76 care s-a prăbușit în dimineața zilei de 24 ianuarie în regiunea Belgorod din Rusia, potrivit Ukrainska Pravda .

Aceștia au reușit să facă rost de o listă cu echipajul de șase persoane care trebuia să însoțească zborul și au verificat pozițiile și apartenența la aviația militară.

Rudele au confirmat decesul a trei dintre ei: comandantul de aeronave Stanislav Bezzubkin, în vârstă de 36 de ani, navigatorul Alexei Visokin și inginer de zbor Andrei Piluev, în vârstă de 38 de ani.

Moartea lui Bezzubkin, comandantul avionului, a fost confirmată de soția sa, Marika. Marika a spus că a fost informată de Ministerul rus al Apărării. Marika a spus că a vorbit ultima oară cu soțul ei în jurul orei 07:30 (ora Rusiei – n.red.), ora la care crede că acesta ar fi trebuit să zboare din Moscova.

Soția lui Piluev a spus că știa despre moartea lui, dar încă nu i s-a furnizat oficial informații detaliate.

Moartea lui Visokin a fost confirmată de verișoara sa. Ea a spus că a aflat despre asta de la părinții lui.

Fotografia unui alt membru al echipajului Il-76, operatorul radio de bord Igor Sablinski, a fost urmată de comentarii pe rețelele de socializare în care oamenii își exprimă condoleanțele.

Zborul ar fi trebuit să fie întreținut și de un inginer de zbor al echipamentelor aeriene, Serghei Jitenev, și de un comandant ajunct pe nume Chmirev, dar până aseară nu era o confirmare independentă a morții lor.

Potrivit unor scurgeri din bazele de date rusești, Regimentul 117 de Aviație de Transport Militar este listat ca loc de serviciu pentru cinci membri ai echipajului. Aceeași informație a fost publicată de Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei (DIU) în martie 2022. Cei cinci ar fi Bezzubkin, Visokin, Piluev, Jitenev și Sablinski


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat