Sfântul Ilie: ziua furtunilor, a aviației și a unui pom funerar unic în România
Ziua de 20 iulie marchează sărbătoarea Sfântului Ilie, o figură centrală în credința populară românească, asociată cu fenomene meteorologice spectaculoase, precum ploile și furtunile. Pe lângă rolul său de ocrotitor al aviatorilor români, această zi este păstrată printr-o multitudine de tradiții și superstiții, inclusiv un obicei funerar singular, venerat de generații într-o zonă din județul Galați.
Peste 142.000 de români își aniversează onomastica de Sfântul Ilie. Începând cu anul 1913, sărbătoarea a căpătat o semnificație suplimentară, Sfântul Ilie fiind proclamat ocrotitorul și patronul aviatorilor români, motiv pentru care este marcată și Ziua Aviației Române.
Biografia și minunile Sfântului Ilie Tesviteanul
Sfântul Ilie s-a născut cu peste opt secole înainte de Hristos, în regiunea Tesvi din Galaad, provenind dintr-o familie de preoți. A trăit în timpul domniei regelui Ahab, într-o perioadă în care poporul lui Israel se îndepărtase de Dumnezeu, dedicându-se închinării la idoli.
Potrivit tradiției, la nașterea prorocului, tatăl său ar fi avut o viziune revelatoare: a văzut îngeri îmbrăcați în alb învelindu-l pe prunc în scutece de foc și oferindu-i o flacără pentru a o mânca. Această imagine este interpretată ca un simbol al zelului puternic și neclintit față de Dumnezeu, care avea să-i ghideze întreaga existență.
Sfîntul Ilie, aducătorul de ploi Foto: arhivă, adevărul
Sfântul Ilie este venerat ca un mare făcător de minuni. Tradiția religioasă relatează că, prin rugăciunile sale fervente, a salvat poporul lui Israel dintr-o perioadă de trei ani și jumătate de secetă, primind de la Dumnezeu puterea divină de a "deschide și a închide cerurile".
Sfântul Ilie, stăpânul tunetelor și al fulgerelor în credința populară
În folclorul românesc, Sfântul Ilie este zugrăvit ca un gospodar harnic, dar cu o fire aprigă. Legendele povestesc că, după ce și-a recunoscut și regretat păcatele, primind iertarea divină, a fost înălțat la cer într-un car de foc.
De atunci, se spune că Sfântul Ilie parcurge cerurile într-un car cu roți de flăcări, tras de cai înaripați, lovind demonii cu un bici de foc. Tunetele și fulgerele sunt considerate, în credința populară, zgomotul și armele cu care acesta îi urmărește și îi pedepsește pe diavoli.
O altă superstiție populară afirmă că demonii, fugind din calea Sfântului Ilie, se ascund pe pământ, sub copaci sau chiar în corpurile unor animale. Din această cauză, oamenii se tem de furtunile violente din această perioadă a anului și își fac semnul crucii ori de câte ori aud tunete sau văd fulgere.
În comunitățile rurale tradiționale, se crede că oricine muncește în ziua de Sfântul Ilie îl mânie pe sfânt, care, drept urmare, poate trimite asupra gospodăriilor trăsnete, grindină și ploi torențiale.
Tradiții și interdicții de Sfântul Ilie
Ziua de 20 iulie este însoțită de o serie de obiceiuri și interdicții specifice. În unele regiuni ale țării, de exemplu, oamenii evită să muncească de Sfântul Ilie, din teama ca furtunile și grindina să nu le distrugă recoltele. De asemenea, există credința că merele nu trebuie consumate înainte de această sărbătoare și nici lovite unele de altele, pentru a preveni căderea grindinei.
În această zi, merele sunt duse la biserică pentru a fi sfințite. În tradiția populară, aceste fructe sunt cunoscute drept „fructele Sfântului Ilie”, iar unele credințe spun că merele sfințite devin „mere de aur” în lumea de dincolo.
Tot pe 20 iulie, femeile merg la biserică și oferă pomană din roadele gospodăriei pentru sufletele celor decedați. În anumite zone sunt organizate praznice, iar bisericile se umplu de bucate aduse pentru pomenirea morților, o tradiție cunoscută sub numele de „Moșii de Sânt-Ilie”.
Plantele de leac și busuiocul sfințit
În dimineața zilei de 20 iulie, se obișnuiește ca oamenii să culeagă plante de leac, cu precădere busuioc. Aceste plante sunt apoi puse la uscat în podurile caselor sau în cămări, în locuri ferite de umezeală.
Busuiocul este dus la biserică pentru a fi sfințit. După revenirea acasă, în unele comunități, acesta este ars, iar cenușa obținută este păstrată și utilizată în gospodărie, fiind considerată binecuvântată și cu proprietăți terapeutice.
Tot de Sfântul Ilie, în anumite localități, ogoarele sunt stropite cu agheasmă pentru a asigura recolte bogate în anul ce urmează.
O tradiție emoționantă și distinctă de Sfântul Ilie este dedicată pomenirii copiilor trecuți la cele veșnice. În unele regiuni, femeile invită copii străini sub un măr și scutură pomul, iar merele căzute sunt împărțite de pomană. Acest obicei este legat de credința că, în această zi, sufletele copiilor decedați trebuie pomenite, iar pomana oferită în numele lor are o semnificație aparte.
Sfântul Ilie și reperele verii pastorale
Sărbătoarea marchează un moment esențial în ciclul pastoral tradițional. De Sfântul Ilie, apicultorii recoltează mierea albinelor. În anumite comunități, această activitate era îndeplinită exclusiv de bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. După recoltare, familia și vecinii erau invitați să deguste mierea nouă, iar tradiția includea și servirea țuicii îndulcite cu miere, ca simbol al belșugului și prosperității.
Ziua de 20 iulie este considerată mijlocul verii pastorale. În această perioadă, ciobanii aveau permisiunea să se întoarcă pentru prima dată în satele lor și aduceau daruri soțiilor sau iubitelor, printre care se numărau furci de lemn pentru tors, lucrate cu migală.
Târguri și sărbători populare de Sfântul Ilie
În numeroase regiuni ale țării, ziua de 20 iulie este prilej de târguri și petreceri câmpenești.
În zona Sucevei, bâlciul de Sânt-Ilie de la Fălticeni a fost, începând cu anul 1814, unul dintre cele mai semnificative evenimente comerciale. Negustori din întreaga Europă participau la acest târg, considerat, conform tradiției locale, al doilea ca mărime după cel de la Leipzig.
De asemenea, în diverse zone ale țării sunt organizate evenimente tradiționale precum Târgul de Fete de pe Muntele Găina, în județul Alba, „Nedeia mocănească” de la Covasna, „Târgul feciorilor” de la Săcele, „Nedeia de la Polovragi” și „Șezătoarea” de la Fălticeni.
Obiceiul unic din județul Galați: „pomul” dus la mormânt
Unul dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute obiceiuri de Sfântul Ilie se păstrează în sudul județului Galați, în localitățile Tulucești, Tătarca, Șivița și Ijdileni.
În fiecare an, persoanele care au pierdut pe cineva drag se deplasează la cimitir cu un „pom” simbolic, pregătit special pentru pomenirea celor decedați. Acest obicei este considerat unic în România și este păstrat cu sfințenie de generații întregi.
Pe creanga de copac sunt așezate diverse obiecte FOTO: Primăria Tulucești
„Pomul” este, în esență, o creangă mai groasă, cu numeroase ramificații, de care sunt atașate diverse obiecte. Sătenii pregătesc colaci și pâini modelate în forme simbolice, precum porumbei, scări sau alte reprezentări cu semnificație religioasă și tradițională.
De creangă sunt atârnate, de asemenea, haine, încălțăminte, obiecte de igienă personală, prosoape, oglinzi și diverse obiecte de uz casnic. Pe mormânt pot fi așezate găleți, lighene, scaune, covoare sau alte lucruri care, în simbolistica veche a acestui obicei, sunt oferite de pomană pentru cel trecut la cele veșnice.
Preotul trece pe la fiecare mormânt, rostește o slujbă de pomenire pentru defunct și binecuvântează obiectele. După încheierea slujbei, toate lucrurile sunt împărțite ca pomană.
De creanga copacului sunt așezați colaci FOTO: Primăria Tulucești
La finalul ritualului, creanga este legată de crucea mormântului și rămâne acolo. Explicațiile transmise de păstrătorii acestei tradiții sugerează că pomul poate simboliza un arbore care a fost cândva viu și roditor, reprezentând totodată continuitatea dintre viață, moarte și memoria celui plecat.
Eforturi pentru includerea în patrimoniul UNESCO
Artistul gălățean Paul Buța, un recunoscut meșter popular și actor, a dedicat peste 12 ani studierii acestui obicei. El subliniază că tradiția merită o cercetare aprofundată și o includere în patrimoniul național, propunând chiar extinderea la patrimoniul UNESCO.
„Pomul” este pregătit de familiile celor care au decedat în ultimul an, iar rudele, uneori sosite de la distanțe considerabile, participă la acest ritual special din cimitir.
Fiecare element al „pomului” are o semnificație profundă. Pâinile și colăceii pot fi modelați sub forma unor păsări, scări sau alte simboluri, în timp ce obiectele de uz casnic amintesc de necesitățile vieții cotidiene.
„Păstrăm cu drag acest obicei, de la strămoșii noștri. În fiecare an, de Sfântul Ilie pregătim pomul, îl gătim cu tot ce trebuie și venim cu el la cimitir. Este o bucurie și ne mândrim cu acest obicei”, declară localnicii.
Transmis din generație în generație, acest obicei rămâne una dintre cele mai originale și spectaculoase forme de pomenire din tradiția populară românească. Pentru comunitățile din sudul județului Galați, „pomul de Sfântul Ilie” nu este doar un simplu ritual, ci o modalitate vie de a păstra memoria celor plecați.
Explorează subiectele:
