
Sfârșitul unei epoci. După 700 de ani, nobilii britanicii își pierd privilegiul moștenit odată cu titlul de a face parte din Camera Lorzilor
După mai bine de șapte secole, aristrocrații britanicii își pierd privilegiile politice moștenite odată cu titlul nobiliar şi locul în Camera Lorzilor din Parlamentul britanic.
Marți, 10 martie, membrii Camerei superioare din Marea Britanie și-au retras obiecțiile la proiectul de lege adoptat anterior de Camera Comunelor , care îi obligă pe duci, conți și viconţi să renunțe la locurile moștenite în Legislativ odată cu titlul nobiliar, considernd că schimbarea pune capăt „unui principiu arhaic și nedemocratic”.
„Parlamentul nostru ar trebui să fie întotdeauna un loc în care talentul este recunoscut și meritul contează. Nu ar trebui să fie niciodată o galerie a rețelelor de prieteni vechi, nici un loc în care titlurile, multe dintre ele acordate acum câteva secole, să dețină putere asupra voinței poporului”, a explicat ministrul Nick Thomas-Symonds.
Camera Lorzilor a jucat de-a lungul timpului un rol esențial în democrația britanică, revizuind și corectând legile adoptate de Camera Comunelor. Totuși, criticii au susținut mereu că este o instituție greoaie și depășită, iar scandaluri precum cel al lui Peter Mandelson, care a demisionat în februarie după scandalul privind legăturile sale cu pedofilul Jeffrey Epstein, au readus în prim-plan comportamentele controversate ale unor membri, notează APNews.
Reformarea Camerei Lorzilor
În prezent, Camera Lorzilor numără peste 800 de membri, fiind a doua cea mai mare cameră legislativă din lume, după Congresul Național al Poporului din China.
Pe parcursul celor 700 de ani de existență, majoritatea locurilor erau moștenite de bărbați nobili, cu excepția unui număr mic de episcopi. În anii 1950, au fost introduși „pari pe viață” - politicieni retrași sau personalități remarcabile numite de guvern - care acum constituie majoritatea Camerei. Aproximativ unul din zece membri mai este încă lord ereditar.
În 1999, guvernul laburist al lui Tony Blair a eliminat majoritatea celor 750 de nobili ereditari, lăsând 92 temporar, pentru a evita o rebeliune aristocratică. Timp de un sfert de secol, ceilalți nobili moștenitori au rămas, până când guvernul actual, condus de premierul Keir Starmer, a inițiat legislația care îi scoate din Cameră. Membrii ereditari au încercat să se opună măsurii, iar după negocieri s-a convenit ca un număr limitat dintre ei să își păstreze locurile, însă printr-o procedură de tranziție: aceștia vor fi transformați în membri pe viață, adică nu vor mai ocupa locuri moștenite, ci vor fi numiți de guvern pentru întreaga durată a vieții lor. Astfel, influența aristocrației tradiționale se reduce semnificativ, păstrând însă un număr simbolic de membri ereditari în cameră.
Legea va deveni oficială după acordul regal al regelui Charles al III-lea, iar lorzii ereditari vor părăsi Camera la sfârșitul sesiunii parlamentare curente, în această primăvară.
Nicholas True, liderul opoziției conservatoare în Cameră, a subliniat importanța momentului.
„Iată-ne, deci, la sfârșitul a peste șapte secole de activitate a lorzilor ereditari în acest Parlament. Mii de lorzi și nobili și-au servit țara aici și mii de îmbunătățiri legislative s-au realizat. Nu a fost totul o istorie stereotipică de reacție în blană de hermină. Mulți dintre acești oameni, fără îndoială, erau imperfecți, dar în mare parte și-au servit țara cu loialitate și competență”, a punctat acesta.
Guvernul laburist promite să înlocuiască Camera Lorzilor cu o a doua cameră legislativă „mai reprezentativă pentru Regatul Unit”, dar schimbarea completă va fi un proces gradual.
Sursa: adevarul.ro

