Show total marca Messi: legenda Argentinei nu i-a oferit șanse Algeriei. Recorduri în serie și hat-trick la Mondial

Argentina a debutat fără probleme la Campionatul Mondial 2026 și a învins categoric Algeria, scor 3-0. Campioana mondială și-a demonstrat superioritatea încă din start, iar marele protagonist al serii a fost Lionel Messi, autorul tuturor celor trei goluri.

Messi a marcat trei goluri pentru Argentina  Foto/Profimedia

Messi a marcat trei goluri pentru Argentina Foto/Profimedia

Meciul a avut un început agitat, cu câte un gol anulat de fiecare parte în primele minute, ambele faze fiind invalidate pentru ofsaid. După aceste avertismente, argentinienii au preluat controlul jocului, iar Messi a deblocat tabela cu o acțiune spectaculoasă , în minutul 17. Starul sud-american a recuperat mingea în jumătatea adversă, a avansat spre poartă și a finalizat cu un șut puternic de la marginea careului.

Messi a rezolvat meciul cu un hat-trick

Nici după pauză Argentina nu a ridicat piciorul de pe accelerație. Ocaziile la poarta apărată de Luca Zidane au apărut constant, iar după o ratare importantă a lui Lautaro Martinez, Lionel Messi a lovit din nou în minutul 60, ducând scorul la 2-0.

Starul argentinian și-a completat seara perfectă în minutul 74 . A pornit o acțiune rapidă de la mijlocul terenului, a combinat excelent cu Nicolas Gonzalez și a finalizat precis de la marginea careului, fără nicio șansă pentru portarul algerienilor.

Un nou record pentru starul argentinian

Prin cele trei reușite, Messi a continuat să scrie istorie la ceea ce ar putea fi ultimul său Campionat Mondial. După ce a devenit primul fotbalist prezent la șase ediții diferite ale turneului final, căpitanul Argentinei a ajuns la 16 goluri marcate la Cupa Mondială și l-a egalat pe Miroslav Klose în clasamentul all-time al marcatorilor competiției. Totodată, partida cu Algeria a fost una specială și prin faptul că a reprezentat meciul cu numărul 200 din cariera legendarului atacant pentru naționala Argentinei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot