Sibiu: Liberalii nemulțumiți de redistribuire; au acelelași număr de parlamentari cu PSD, deși au câștigat alegerile în județ

Liberalii sibieni sunt nemulțumiți de redistribuirea mandatelor, după ce au reușit să obțină patru mandate în urma scrutinului de duminică, la fel ca și social-democrații, deși PNL a câștigat alegerile în județ, potrivit prim-vicepreședintelui organizației liberale, Daniela Cîmpean.

"Rezultatul m-a surprins. Rezultatele nu sunt nici corecte, nici normale. Este clar că această legislație are carențe și trebuie ajustată pentru că descurajează alegătorii să mai meargă la vot, când o majoritate votează o formațiune politică și primesc ce nu au votat, cum poți să-i capacitezi să mai iasă la vot?! Nu este normal și firesc ca să votezi un partid și să primești parlamentari de la partidul care a avut al doilea scor pe județ", a declarat Daniela Cîmpean, pentru AGERPRES.

PNL și PSD au obținut câte patru parlamentari, în urma alegerilor de duminică, deși PNL a avut cel mai bun scor, potrivit Biroului Electoral Județean (BEJ) Sibiu. PNL Sibiu trimite în Parlament trei deputați (Raluca Turcan, Nicolae Neagu și Constantin Șovăială) și pe senatorul Mircea Cazan. PSD Sibiu are doi deputați (Ioan Ovidiu Sitterli și Ioan Terea) și doi senatori (Viorel Arcaș și Nicolae Avram).

USR are un singur parlamentar în județul Sibiu, pe deputatul Dan Barna, potrivit BEJ.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

5 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”