Sibiu: Microbuz de transport persoane răsturnat pe DN 14; cinci victime au fost duse la spital

Un microbuz destinat transportului de persoane în care se aflau 11 adulţi şi un copil de 5 ani s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 14, între Mediaş şi Brateiu, cinci victime fiind transportate la spital.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, microbuzul de capacitate 16+1, în care se aflau 12 persoane, efectua o cursă pe ruta Dumbrăveni - Mediaş.

Autovehiculul s-a răsturnat în afara carosabilului, iar mai multe persoane au primit îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite că toate cele 12 persoane (11 adulţi şi un copil de 5 ani) sunt conştiente.

Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu şi SMURD au transportat la CPU Mediaş un bărbat de 62 de ani cu traumatism cranio-cerebral şi hematom, o femeie de 52 de ani cu traumatism la umăr şi dureri lombare, şi trei adolescenţi de 15 şi 17 ani care prezentau traumatisme la nivelul capului, umărului, mâinii şi coastelor.

De asemenea, au mai fost evaluaţi un copil de 5 ani şi părinţii săi, aceştia refuzând transportul la spital. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea