Sibiu: Omicronul este mult mai contagios şi a crescut riscul de transmitere de la mame la copii (specialist neonatolog)

Varianta Omicron a COVID-19 este mult mai contagioasă, iar riscul de transmitere de la mamă la copil este crescut, dovadă că în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu sunt deja doi copii pozitivi, după ce au intrat în contact cu mamele lor, asimptomatice, care acum sunt izolate de micuţi, a declarat pentru AGERPRES medicul şef al Secţiei Clinice de Neonatologie de la SCJU, Maria Livia Ognean.

"Avem doi copii pozitivi la trei testări consecutive, care au stat în salon cu mamele şi la testare au ieşit pozitivi. Sunt copii născuţi la termen. Noi le spunem mamelor să îşi protejeze copiii, să stea cu ei numai la alăptat, să poarte masca de protecţie, însă contactul este destul de apropiat şi Omicronul este foarte contagios. Mamele acestea sunt asimptomatice, iar copiii sunt izolaţi. (...) Acum este ceva nou (pentru pandemie - n.r.) pentru că varianta aceasta este foarte transmisibilă. Anul trecut, din 150 de copii, am avut unul singur care a avut două teste la rând pozitive şi al treilea a fost negativ. Acum riscul de transmitere de la mamă la copil este mult mai mare decât în valurile anterioare", a explicat medicul Maria Livia Ognean.

Potrivit neonatologului sibian, este foarte importantă purtarea corectă a măştii de protecţie şi este indicată vaccinarea împotriva COVID-19.

În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi 203 pacienţi cu COVID-19, a anunţat vineri Prefectura Sibiu. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Revolta unei românce după o experiență la all inclusive în Bulgaria / „Chiar dacă suntem români, nu înseamnă că suntem porci”

2 Ce se întâmplă oare? / Semnal de alarmă la Dacia după vizita șefului Renault în România

3 Stenograme din ședința PNL. Ce le-a spus Bolojan înainte de votul pentru „decapitarea” mai multor filiale

4 Înfrângere surprinzătoare pentru o componentă a „trupei Savonea”

5 Procurorii europeni, descinderi la CJ Ilfov și spital: vizate fonduri PNRR de 4 milioane €