Simona Halep afirmă că joacă la Roma un tenis mai bun decât la Madrid

Simona Halep afirmă că joacă la Roma un tenis mai bun decât la Madrid

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, vineri, că joacă la turneul WTA de la Roma un tenis mai bun decât a făcut-o la Madrid, unde a câștigat titlul săptămâna trecută.

''La Madrid pot spune că nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar restul, atitudine, jocul de picioare, emoțiile, au fost la un nivel înalt, aici (la Roma) simt că joc un tenis mai bun, dar am mai puțină energie, deoarece am jucat atât de multe meciuri, dar mă simt cel mai bine în acest an. Vreau să păstrez această stare, chiar dacă voi pierde, chiar dacă voi câștiga, nu e ușor, știu asta, dar trebuie să am grijă și de corpul meu'', a afirmat Simona Halep după ce a învins-o pe estoniana Anett Kontaveit cu 6-2, 6-4 și s-a calificat în semifinale la Roma.

''A fost un meci bun, dar cred că aș fi putut termina mai repede, însă am ratat o minge scurtă și am căzut un pic psihic. Ea și-a schimbat un pic jocul, a fost mai puternică, a revenit timp de câteva ghemuri și a jucat foarte bine. E foarte puternică, dar știam că dacă o împing în spate și lovesc mingea un pic mai înalt o deranjează. Cred că am stat bine în meci, dar am ratat câteva mingi scurte. Nu a fost o zi bună pentru mine la fileu, dar am fost puternică din spatele terenului'', a comentat Halep meciul său cu Kontaveit.

''Cred că a fost cel mai bun meci al meu aici, sunt foarte mulțumită că pot să continui să câștig și să joc la cel mai înalt nivel al meu după ce am luat un titlu. Nu e deloc simplu. Mă simt bine, am jucat bine și am avut o atitudine bună pe teren'', a adăugat românca.

Simona a recunoscut că se simte obosită după șase meciuri jucate la Madrid și trei la Roma: ''Mă simt un pic obosită, e normal. Cu fiecare zi sunt tot mai obosită, dar victoriile îmi ridică moralul, mă țin motivată''.

Legat de adversara din turul următor, Simona Halep a comentat: ''Va fi o semifinală și toată lumea încearcă să dea maximum, nimeni nu are nimic de pierdut. Știu că Bertens joacă diferit, lovește plat și puternic, așa că va trebui să o fac să alerge''.

Halep a făcut o radiografie a turneelor importante pe zgură, Madrid, Roma și Roland Garros: ''Madridul este cel mai bun loc unde pot juca tenis, deoarece este la altitudine, iar mingea zboară diferit, aici (la Roma) e cald și asta mă ajută, mă simt foarte bine pe teren, iar la Paris sper să nu plouă, anul trecut a fost rău, iar mingea era mai mare, nu am putut face mare lucru împotriva Samanthei (Stosur). Mă simt bine la aceste turnee, terenurile au același tip de zgură și poate de aceea joc cel mai bun tenis al meu''.

Simona a vorbit și despre schimbarea sa de atitudine în joc: ''Înainte aș fi rupt o rachetă după atâtea mingi scurte ratate, acum îmi spun că e doar un punct și să încerc data viitoare să fac mai bine, asta e mentalitatea mea acum''.

Halep (4 WTA) a jucat de trei ori cu Kiki Bertens (20 WTA), bilanțul fiind de 2-1 în favoarea sa, însă singurul eșec s-a înregistrat pe zgură. Halep s-a impus în 2010, în sferturile turneului ITF de la Torhout (Belgia, 100.000 dolari), cu 7-6 (2), 6-2, Bertens a învins în 2012, în semifinale la Fes (Maroc), cu 6-3, 6-4, iar Simona a câștigat ultimul duel, în 2016, la Wimbledon, în turul al treilea, cu 6-4, 6-3.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Adrian Drăguț, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...