Simona Halep, eliminată în optimi de finală la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul șase mondial, a fost eliminată de australianca Samantha Stosur, 7-6 (0), 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, meciul fiind întrerupt de două ori de ploaie, prima oară duminică, a doua oară marți.

Partida a fost întreruptă prima oară de ploaie duminică, la scorul de 5-3 pentru româncă, iar luni nu s-a putut juca niciun meci la Openul Franței, din cauza ploii. Marți, Stosur a dominat categoric jocul și a revenit, câștigând trei ghemuri la rând, înainte ca Halep să reușească un break și să trimită setul în tiebreak, unde nu a reușit să ia niciun punct în mod incredibil. Australianca a început cu break setul al doilea, iar jocul s-a întrerupt când Stosur conducea cu 3-2.

Stosur, cap de serie nr. 21, a fost mai bună și după reluarea partidei și s-a impus în final cu 7-6 (0), 6-3, după o oră și 46 de minute.

Finalistă la Roland Garros în 2014, Halep o învinsese recent pe Stosur, la Madrid, în două seturi, 6-2, 6-0.

Pentru accederea în optimi la Roland Garros, Halep și-a asigurat un cec în valoare de 173.000 euro și 240 de puncte WTA.

Stosur va juca în sferturi cu bulgăroaica Țvetana Pironkova.

Meciurile de la Roland Garros au fost reluate marți în jurul orei 16,30 (ora României).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan