Simona Halep: În 20 de ani au fost multe momente grele, dar niciodată nu am renunţat la tenis

Simona Halep: În 20 de ani au fost multe momente grele, dar niciodată nu am renunţat la tenis

Jucătoarea Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA şi recent câştigătoare a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, a declarat, miercuri, că în cei 20 de ani de când a început să practice tenisul a trecut prin foarte multe momente grele, însă niciodată nu a renunţat la acest sport.

"Pe parcursul celor 20 de ani de când am început tenisul au fost multe momente grele, însă niciodată nu am spus că renunţ la tenis. Dacă încerci în fiecare zi să te trezeşti cu energie şi încredere, atunci orice e posibil. În viaţă duci o luptă cu tine mereu, pentru că mai apar şi gânduri negative. Dacă ai puterea de a te lupta cu tine atunci vei reuşi indiferent ce îţi propui", a spus ea.

Halep a explicat că în carieră cea mai frumoasă secundă a fost momentul în care a ridicat trofeul turneului parizian. "La Roland Garros, când eram condusă cu 1-0 la seturi şi 2-0 la ghemuri, am simţit că dacă nu schimb tactica voi pierde din nou finala. Aşa că am încercat să fiu mai agresivă, să merg spre fileu, să fiu mai relaxată şi să dau importanţă fiecărui punct. Pentru mine o secundă înseamnă foarte mult, practic poate schimba total situaţia meciului. Pot spune că o secundă m-a ajutat să câştig acest Grand Slam, mult dorit şi mult muncit. Cea mai fericită secundă din viaţa mea a fost când am ridicat trofeul. Dar în viaţa personală pot spune că a fost atunci când s-a născut nepoţica mea", a menţionat Halep.

Numărul 1 mondial a precizat că fără ajutorul părinţilor nu ar fi ajuns la acest nivel în tenis. "Părinţii meu au fost alături de mine de când am început tenisul. Ei m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi. La fel ca şi antrenorii, colegii, prietenii şi toţi ceilalţi. Pentru că atunci când intri pe teren eşti emoţionat, ai dureri de stomac, te simţi rău, dar ei vin cu o îmbrăţişare, cu o vorbă bună şi îmi dau putere să încerc să dau ce am mai bun din mine. Părinţii au fost mereu foarte aproape de mine, în mod special când am avut nevoie. M-au sprijinit financiar ca să pot ajunge aici şi nu m-au certat niciodată când am mai pierdu câte un meci sau nu am făcut ce trebuia pe teren. Am înţelegere din partea lor. Ei mi-au dat încredere că într-o zi îmi pot îndeplini visul. Numai aşa cred că am putut ajunge la cel mai înalt nivel în tenis", a explicat jucătoarea română.

Simona Halep a participat, miercuri, la un eveniment de promovare a campaniei "Grijă pentru copiii" a asociaţiei Salvaţi Copiii România, pentru susţinerea cauzei copiilor născuţi prematur.

"Aceşti copii au mare nevoie de noi. M-a emoţionat mereu această campanie şi mă bucur că pot să ajut şi eu aceşti copii născuţi prematur, pentru care o secundă înseamnă enorm. Este pentru ei o şansă în plus la viaţă. Sper că împreună putem să salvăm cât mai multe vieţi. Noi dacă ne unim putem să îi ajutăm", a afirmat ea.

"Sunt opt mii de copii salvaţi până acum prin această campanie, sper ca numărul lor să se dubleze anul viitor. O satisfacţie mai mare nu cred că există decât atunci când ştii că ai dat ceva de la tine pentru a salva o viaţă. Acest lucru este suficient pentru a-i convinge pe oameni să se alăture acestei campanii", a adăugat numărul 1 mondial.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a câştigat , la 9 iunie, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

Simona Halep, care câştiga turneul parizian rezervat junioarelor în urmă cu zece ani, a primit pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro.

Titlul Simonei Halep la Roland Garros vine la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale