Sindicatele din învățământ au revenit marți la negocieri cu reprezentanții Guvernului pe tema salarizării din sector

Sindicatele din învățământ au revenit marți la negocieri cu reprezentanții Guvernului pe tema salarizării din sector

Sindicatele din învățământ au revenit marți la negocieri cu reprezentanții Guvernului, în condițiile în care, la sfârșitul săptămânii trecute, au refuzat propunerea premierului Dacian Cioloș de creștere a salariilor, în medie, cu 10% de la 1 august 2017.

"Ni s-a propus o creștere a salariilor în medie cu 10%, dar cam la calendele grecești, adică peste un an, un an și ceva, cu amendamentele că toate vor fi de acum croite, aranjate și va fi dată o ordonanță de urgență. Arhitectura salariilor va urmări întru câtva ceea ce s-a materializat la sănătate", a declarat, vineri, 20 mai, Anton Hadăr, liderul Federației Sindicale din Învățământul Superior Alma Mater, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria.

El a adăugat că sindicatele nu sunt de acord cu această propunere și că marți va avea loc o nouă rundă de discuții, "cu bugetul în față".

Propunerea sindicaliștilor pentru Educație viza o creștere de 5% din luna august a acestui an și alte 5 procente din ianuarie 2017. "Noi am venit cu alte propuneri: o creștere de 5% din august și alte 5 procente din ianuarie 2017 (...) Dacă o țară nu găsește 150 de milioane de euro ca să estompeze o serie de proteste, atunci este o țară cu probleme masive", a mai spus vineri Hadăr, adăugând că vor avea loc proteste ale salariaților din învățământ, dacă premierul Dacian Cioloș nu va găsi o soluție pentru situația salarizării din acest domeniu.

În acest context, 15.000 de salariați din învățământ vor porni, pe 1 iunie, într-un marș de protest din fața Guvernului României către Palatul Cotroceni, începând cu ora 11,00.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă oare? / Un editorial care dă de gândit despre PSD. S-a format masa critică pentru măturarea grupării Ciolacu-Grindeanu?

2 Cea mai nouă și dătătoare de speranță predicție a lui Ray Kurzweil, unul dintre cei mai cunoscuți futurologi ai Silicon Valley

3 BREAKING Moment negru în Justiție! / Sute de dosare de corupție dinamitate după ce Curtea Supremă a decis că polițiștii judiciari de la DGA au dreptul s…

4 BREAKING Se strânge lațul? / Păgubiții Nordis fac plângere penală la DNA împotriva lui Ciolacu, Grindeanu și Vicol

5 BREAKING Ce se întâmplă? / Portavionul american USS Nimitz și-a schimbat brusc traseul și se îndreaptă spre Orientul Mijlociu!