Sindicatul Drumarilor ''Elie Radu'' avertizează asupra deciziilor incorecte privind tăierea sporurilor muncitorilor CNAIR

Sindicatul Drumarilor ''Elie Radu'' avertizează asupra deciziilor incorecte privind tăierea sporurilor muncitorilor CNAIR

Sindicatul Drumarilor "Elie Radu", care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), trage un semnal de alarmă asupra deciziilor incorecte care au ca scop final tăierea sporurilor muncitorilor instituţiei, după ce un angajat al CNAIR a murit vineri într-un accident rutier.

"Muncitorii CNAIR lucrează în condiţii grele, iar sporurile pe care le primesc, având în vedere pericolul continuu la care se expun, sunt întru totul meritate. Sindicatul Drumarilor "Elie Radu" deplânge decesul survenit în această dimineaţă al unui muncitor din cadrul Secţiei de Producţie Bucureşti, ca urmare a unui accident rutier petrecut pe DN 5, la ieşirea din localitatea Călugăreni, judeţul Giurgiu. Nimic nu mai poate alina în momentul de faţă durerea familiei sale, căreia îi transmitem public condoleanţe şi de care vom fi alături, însă este un semnal de alarmă în urma căruia decidenţii trebuie să înţeleagă pericolul zilnic la care se expun în fiecare zi angajaţii instituţiei", se menţionează într-un comunicat al sindicatului drumarilor remis AGERPRES.

Reprezentanţii sindicali susţin că drepturile salariale ale muncitorilor CNAIR nu sunt mari, iar sporurile acordate, în momentul de faţă, sunt esenţiale pentru întregirea veniturilor şi pentru a duce o viaţă în condiţii decente.

"Înţelegem necesitatea luării de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, însă tăierea sporurilor ar echivala cu nerecunoaşterea pericolului şi greutăţilor activităţii prestate de angajaţii CNAIR şi, implicit, afectarea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe drumurile publice. Tăierea acestora ar fi o decizie profund nedreaptă pe care Sindicatul Drumarilor "Elie Radu" o va contesta", menţionează reprezentanţii sindicali.

Un accident s-a produs vineri dimineaţa în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni, şapte persoane fiind implicate, dintre care unul a decedat. În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară în care erau şapte persoane. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...