Sindicatul "Pro Lex" prezintă 10 cauze care au dus la uciderea poliţistului din Timiş

Ineficienţa statului de a preveni recidiva şi de a reintegra persoanele eliberate din penitenciare după condamnări pentru infracţiuni comise cu violenţă este plasată de conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" pe primul loc pe o listă cu 10 cauze care au dus, în opinia acesteia, la uciderea poliţistului din Timiş.

"La câteva zile de la acţiunea organizată pentru prinderea urmăritului internaţional Ionel Lepa, soldată cu uciderea unui poliţist, Sindicatul Naţional Pro Lex a analizat 'la rece' şi a identificat o serie de cauze, care, din punctul nostru de vedere, au condus la producerea tragediei. Trebuie spus, încă de la început, că a politiza subiectul, a fugi de răspundere şi a căuta vinovaţii absoluţi prin cereri de demisie, destituiri sau acuzaţii publice, nu sunt dovezi de înţelepciune şi nici măcar de responsabilitate", se menţionează în comunicatul transmis joi de organizaţia sindicală.

Sindicatul Pro Lex consideră că alţi factori care au provocat uciderea poliţistului sunt: lipsa de experienţă în coordonarea şi executarea unor astfel de misiuni de către ceilalţi poliţişti care nu fac parte din trupele speciale; lipsa unor baze de antrenament şi a unor programe care să creeze poliţiştilor deprinderi în a folosi armamentul în situaţii similare celor ce pot fi întâlnite în practică, respectiv poligoane cu obstacole, cu încăperi, cu ţinte în mişcare, în care să se poată crea diferite situaţii operative, inclusiv tragerea din mişcare; lipsa de pregătire fizică a tuturor poliţiştilor, în spaţii amenajate corespunzător misiunilor de intervenţii, cu instructori specializaţi.

De asemenea, sindicatul mai critică lipsa dotării corespunzătoare a tuturor autospecialelor de poliţie, atât cu echipament de protecţie, cât şi cu camere de luat vederi; lipsa dotării poliţiştilor cu camere de luat vederi portabile; neasigurarea cadrului legal corespunzător; finanţarea necorespunzătoare a Ministerului Afacerilor Interne; pedepsele prea blânde.

Nu în ultimul rând, sindicatul "Pro Lex" deplânge ştirbirea autorităţii poliţistului în spaţiul public.

"Se impune mai mult respect din partea cetăţenilor faţă de imaginea poliţiştilor, inclusiv din partea mass-media, prin comentarii, pamflete sau filme seriale, care afectează autoritatea acestora. În concluzie, siguranţa noastră, a tuturor, trebuie să ne preocupe permanent, nu doar în astfel de momente, iar implementarea acestor măsuri sau adoptarea atitudinii corecte, chiar dacă nu ne asigură protecţia deplină împotriva gloanţelor şi agresorilor, avem certitudinea că numărul victimelor va fi mai mic şi convingerea că am făcut ceea ce ţinea de noi", se menţionează în comunicatul semnat de preşedintele sindicatului "Pro Lex", Vasile Lincu. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…