Sinucidere misterioasă la Oradea. Olimpică de nota 10, o studentă la Medicină s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc

Sinucidere misterioasă la Oradea. Olimpică de nota 10, o studentă la Medicină s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc

Sinucidere misterioasă la Oradea. O tânără studentă la Facultatea de Medicină s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din Oradea. Olimpică de nota 10 şi premiată de nenumărate ori la concursurile judeţe ori naţionale, Andrada Puţina era o tânără plină de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze, astfel că vestea sinuciderii a căzut ca un trăsnet peste cei care o cunosc, relatează  Adevărul.

Sâmbătă dimineaţa, după ora 07.00, o tânără s-a aruncat de la etajul patru al blocului Cicero, din cartierul orădean Dimitrie Cantemir. În urma impactului cu solul, tânăra Andrada Puţina a rămas fără suflare. Încă nu se cunosc împrejurările evenimentului, anchetatorii făcând cercetări. Potrivit martorilor, fata era îmbrăcată doar în lenjerie intimă.

Andrada Puţina era din Zalău şi era studentă, în anul doi, la Medicină Dentară, şi studentă în primul an, la Medicină Generală. Era singură la părinţi.

Colegii spun despre ea că era o fată care avea mereu zâmbetul pe buze, avea planuri şi nu îşi pot explica gestul tinerei. “Nu pot să cred aşa ceva... Aveam atâtea planuri împreună şi un viitor în faţă... Nu o să te uit niciodată "sora" mea nebună..ştiu că vei fi alături de mine de acolo de sus.. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet bun!”, a scris pe Facebook una dintre prietenele Andradei.

“Nu o să te uităm niciodată, prietena şi colega noastră dragă! Dumnezeu să te odihnească! Ne vom aminti cu drag de zâmbetul tău..”, a scris un coleg.

Andrada a fost o elevă de nota 10, fiind chiar olimpică. În timpul şcolii a fost exemplul perfect al elevului complex, de nota 10 la toate disciplinele. Chiar dacă exceleaza la toate materiile – confirmat prin note nu numai de profesorii ei, ci şi ce evaluatorii de la zecile de concursuri la care a participat – Andrada a avut o disciplină preferată: chimia. „Pentru mine chimia nu este o simplă disciplină, a devenit o pasiune”, mărturisea ea la finalul clasei a opta. Încă de atunci îşi dorea să devină medic.

Spunea despre ea că îi place foarte mult să cunoască mereu persoane noi, în special de vârsta ei, motiv pentru care mergea destul de des în tabere. „Ador şi soarele, plaja şi sentimentul de libertate pe care ţi-l dă marea, unde merg în fiecare an”, afirma ea Din păcate, nu a mai apucat să-şi împlinească visele.

Toate s-au năruit într-o clipă. Cum vineri a fost ultima zi din sesiune, Andrada a ieşit vineri seara în club. A ajuns acasă sâmbătă dimineaţa, însoţită de iubit. La un moment dat, fata s-a supărat pentru că i-ar fi fost furat telefonul sau că şi l-ar fi uitat în club. I-a spus iubitului că s-a terminat cu cariera în medicină şi s-a aruncat pe geam.

Într-un interviu pe care tânăra l-a acordat în 2011 ziarului "Adevărul", ea mărturisea că materia preferată este chimia şi că visează să devină medic. "Mi-ar plăcea foarte mult să fiu ori chirurg, ori oncolog, ori cardiolog. Toate trei mi se par specializări foarte interesante şi – poate sună cinic – de viitor, spunea Andrada, pe atunci elevă în clasa a VII-a.


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă