Slovacia anunță încetarea ajutorului militar pentru Ucraina. Robert Fico, un apropiat al lui Viktor Orban

Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”, transmite AFP.

Robert Fico, noul premier al Slovaciei FOTO Profimedia

Robert Fico, noul premier al Slovaciei FOTO Profimedia

„Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei”, a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.

Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA.

El s-a pronunţat, de asemenea, împotriva liberalismului politic, a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a acordării a mai multor drepturi pentru persoanele transgender.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /