Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. Fost consilier prezidențial: „Fără acordul lui George Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
Votul de învestitură al Guvernului Veștea ar putea fi decis de un grup de parlamentari AUR care să se desprindă de linia oficială a partidului. În centrul acestui scenariu se află deputatul Mohammad Murad, care ar avea influență asupra unui grup de aproximativ 15 parlamentari. Fostul consilier prezidențial Cristian Hrițuc a explicat pentru „Adevărul” de ce o asemenea mișcare este greu de imaginat fără acordul tacit al lui George Simion și avertizează că atragerea parlamentarilor „la bucată”, prin negocieri individuale, transmite un semnal „mult mai toxic și mai periculos pentru încrederea publică în instituțiile democratice” decât o alianță PSD-AUR asumată oficial.
După ce UDMR a decis să nu susțină învestirea Guvernului Veștea, una dintre puținele variante rămase pentru obținerea unei majorități parlamentare trece prin AUR. Conducerea partidului, în frunte cu George Simion și președintele Consiliului Național, Petrișor Peiu, a transmis că formațiunea nu va acorda votul de încredere unui premier desemnat fără consultarea partidelor politice. Totuși, Peiu a admis că nu poate garanta modul în care va vota fiecare parlamentar în parte, recunoscând că în politică „se pot întâmpla accidente”.
În acest context, deputatul Mohammad Murad a fost primul lider AUR care a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui sprijin pentru noul Executiv . Invitat marți, 16 iunie, la Realitatea Plus, acesta a declarat că este dispus să analizeze programul de guvernare și să îl voteze dacă va răspunde problemelor cetățenilor.
„Dacă prezintă un program care privește agenda cetățeanului de rând, eu voi vota acest guvern. Cu toate că, sigur, rămâne latură politică care o las domnului Simion să discute. Vă garantez că niciodată nu o să fie cazul să vorbim despre un număr de parlamentari care vor vota diferit de alții", a declarat Mohammad Murad.
Premierul desemnat Adrian Veștea a validat indirect această deschidere, afirmând că nu are rezerve față de niciun vot, indiferent de proveniența sa politică.
„Nu mă deranjează nici dacă sunt parlamentari AUR care votează Guvernul. Repet, România are nevoie de o echipă care să servească statului român", a spus Veștea.
„O operațiune politică coordonată din interior”
Cristian Hrițuc consideră că desprinderea unor parlamentari de poziția oficială a propriului partid nu reprezintă un scenariu neobișnuit în politica românească. Funcțiile, influența și negocierile de culise au făcut posibil, de-a lungul timpului, astfel de episoade.
„Cât de realist este scenariul în care un grup de parlamentari AUR votează separat față de linia oficială a partidului pentru învestirea Guvernului Veștea? Cât de real este? Toate jocurile politice au și trădări. Întotdeauna există oameni care aleg să schimbe tabăra. Întrebarea nu este dacă se poate întâmpla, ci câți parlamentari ar fi dispuși să facă acest lucru. De fiecare dată când sunt la mijloc funcții, influență sau alte beneficii, asemenea scenarii devin posibile. Nu este nimic imposibil ca PSD să încerce să atragă câțiva parlamentari din alte partide. Pe simulările pe care le-am făcut, însă, numărul despre care se vorbește este foarte mare. Nu cred că se poate rupe aproape o treime din grupul parlamentar AUR", spune Hrițuc.
„Fără girul lui Simion, imposibil”
Fostul consilier prezidențial merge mai departe și susține că o mișcare de asemenea amploare nu poate avea loc fără acordul liderului AUR, indiferent de poziționările publice care ar urma.
Un deputat „sparge blocada” AUR şi anunţă că e dispus să susțină guvernul Veștea. Condiția pusă de Mohammad Murad„Fără acordul lui George Simion nu cred că poate exista o mișcare de asemenea amploare. El este cel care controlează în mod real partidul. Dacă vom asista la o desprindere a unui număr atât de mare de parlamentari, atunci trebuie să înțelegem că nu este vorba despre o revoltă spontană, ci despre o înțelegere politică realizată în culise. O astfel de operațiune presupune coordonare și control, iar acestea nu pot fi realizate fără acordul conducerii reale a partidului. Sigur, ulterior George Simion ar putea să iasă public și să vorbească despre colegi care au trădat partidul. Ar fi o reacție firească din punct de vedere politic. Dar, în opinia mea, nu poate exista o asemenea mișcare fără girul liderului formațiunii. O astfel de operațiune presupune coordonare și control, iar acestea nu pot fi realizate fără acordul conducerii reale a partidului", spune fostul consilier prezidențial.
Nota de plată pentru Nicușor Dan
Dincolo de aritmetica parlamentară, Cristian Hrițuc atrage atenția că, indiferent de rezultatul votului de învestitură, președintele Nicușor Dan a acumulat deja un cost politic considerabil. În opinia sa, dacă Guvernul Veștea ar ajunge la Palatul Victoria cu sprijinul unor parlamentari AUR, nota de plată politică pentru șeful statului ar deveni și mai greu de gestionat.
„În ceea ce îl privește pe Nicușor Dan, cred că prejudiciul politic s-a produs deja. Este percepția unei părți a electoratului că președintele s-a îndepărtat de oamenii care l-au susținut și de mesajele cu care a câștigat alegerile. Din acest motiv, costurile politice există deja, indiferent dacă Guvernul Veștea trece sau nu de votul Parlamentului. Pentru un partid, întotdeauna există posibilitatea unei reconstrucții. Dacă pierde un lider, poate apărea altul. Dacă are un rezultat slab, poate încerca să se reinventeze. În cazul unui președinte ales direct, lucrurile sunt diferite. El nu mai are în spatele cui să se ascundă. Toate deciziile importante îi sunt atribuite direct și, prin urmare, va suporta și consecințele politice ale acestora. Dacă Guvernul Veștea ar fi învestit cu voturi provenite din AUR, fie ele și indirecte, atunci nota de plată politică s-ar încărca și mai mult în contul președintelui. Pentru că percepția publică va fi că a insistat pentru această formulă guvernamentală, că a provocat o ruptură în PNL și că a menținut în viață actuala majoritate prin metode contestate. Aceasta este imaginea care riscă să rămână în memoria alegătorilor”, a explicat Cristian Hrițuc.
„O coaliție PSD-AUR asumată public ar fi fost transparentă din punct de vedere democratic”
Pe de altă parte, Hrițuc subliniază că strângerea unei majorități prin negocieri individuale cu parlamentari este mult mai problematică decât o coaliție la vedere între PSD și AUR.
„Mai grav decât o alianță asumată oficial mi se pare scenariul în care majoritatea este construită prin transferuri individuale de parlamentari. O coaliție PSD-AUR, dacă ar fi fost asumată public, ar fi fost cel puțin transparentă din punct de vedere democratic. În schimb, atragerea parlamentarilor la bucată, prin negocieri individuale, transmite un semnal mult mai toxic și mai periculos pentru încrederea publică în instituțiile democratice. În final, problema este una de percepție publică. Oamenii nu urmăresc toate detaliile jocurilor parlamentare. Mulți vor reține doar că un premier liberal a ajuns la Palatul Victoria cu sprijinul unor voturi obținute în condiții controversate. Iar această percepție poate avea efecte politice mult mai puternice decât realitatea negocierilor care au avut loc în spatele ușilor închise”, a conchis fostul consilier prezidențial.
Blocaj pe formarea guvernului Veștea: PSD vrea vot rapid, restul partidelor cer amânarea pentru săptămâna viitoareSursa: adevarul.ro

