
Soția fostului președinte sud-coreean, arestată pentru manipulare bursieră și mită
Soția fostului președinte Yoon Suk Yeol a fost reținută de autorități, fiind suspectată de implicare în mai multe scheme ilegale, inclusiv primirea de mită și influențarea pieței financiare.
Kim Keon Hee, soţia fostului preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, deja aflat în închisoare, a fost arestată sub acuzaţii grave, inclusiv manipulare bursieră, luare de mită şi amestec în procesul electoral. Este pentru prima dată în istoria ţării când atât fostul preşedinte, cât şi soţia acestuia sunt în detenţie.
Acuzaţii multiple şi risc de distrugere a probelor
Fosta primă doamnă a Coreei de Sud, Kim Keon Hee, a fost arestată marţi, după o audiere de patru ore la tribunalul din Seul. Instanţa a emis un mandat de arestare, invocând „riscul de distrugere a probelor”, în pofida faptului că aceasta a negat toate acuzaţiile.
Kim, în vârstă de 52 de ani, este acuzată că a obţinut 577.940 de dolari prin participarea la o schemă de manipulare a preţurilor acţiunilor companiei Deutsch Motors, dealer BMW din Coreea de Sud. Deşi faptele s-ar fi petrecut înainte ca soţul ei să fie ales preşedinte, scandalul a afectat imaginea mandatului său .
Procurorii susţin, de asemenea, că fosta primă doamnă ar fi primit mită sub forma a două genţi Chanel şi un colier cu diamante din partea controversatei Biserici a Unificării, în schimbul unor favoruri în afaceri.
Implicare în procesul electoral
Kim este acuzată şi de implicare în procesul de nominalizare a candidaţilor în cadrul alegerilor parlamentare parţiale din 2022, precum şi în alegerile generale de anul trecut.
Marţi, la tribunal, ea a apărut îmbrăcată într-un costum şi o fustă neagră, cu o expresie sobră. „Îmi cer sincer scuze pentru că am cauzat probleme, deşi sunt o persoană fără importanţă”, a declarat Kim în faţa reporterilor.
Context politic tensionat
Coreea de Sud are o istorie bogată de foşti preşedinţi acuzaţi şi condamnaţi , însă este pentru prima dată când atât fostul lider al ţării, cât şi soţia lui sunt închişi.
Yoon Suk Yeol a fost arestat în ianuarie şi urmează să fie judecat pentru o tentativă eşuată de instaurare a legii marţiale anul trecut, eveniment care a aruncat ţara în haos şi a dus la demiterea sa. În timpul mandatului, acesta a blocat de trei ori proiecte de lege ale opoziţiei ce vizau o anchetă specială privind acuzaţiile aduse soţiei sale. Ultimul veto a fost emis în noiembrie, cu doar o săptămână înainte de declararea legii marţiale.
În iunie, după ce rivalul său politic Lee Jae Myung a devenit preşedinte, a fost numit un procuror special pentru investigarea cazului Kim Keon Hee.
Sursa: adevarul.ro