Spania, în stare de alertă din cauza unei canicule cu vârfuri de 44°C

Spania, în stare de alertă din cauza unei canicule cu vârfuri de 44°C

Această caniculă, care a început în weekend şi urmează să dureze cel puţin până duminică, constă în temperaturi ”sufocante” în întreaga ţară, mai ales în regiunile Andaluzia (sud), Extremadura (sud-vest) şi Galicia (nord-vest) - plasate în alertă roşie -, avertizează Aemet.

În afară de arhipelagul Canarelor, toate celelalte regiuni spaniole au fost plasate în alerte de grad inferior.

Marţi, o maximă de 43,9°C a fost înregistrată după-amiaza la Merida, în Extremadura, în apropiere de frontiera cu Portugalia.

Această valoare urma să fie depăşită uşor miercuri, potrivit agenţiei meteorologice, care aşteaptă vârfuri de 44°C la Badajoz (Extremadura) şi Cordoba (Andaluzia).

Recordul absolut înregistrat în Spania - în august 2021, de 47,7°C la Montoro, în apropiere de Cordoba - ar urma să nu fie doborât.

Din cauza acestui val de căldură şi unui deficit de precipitaţii în Peninsula iberică de la începutul anului, există un risc ”extrem” de incendii în toată ţara, avertizează serviciile de prevenţie şi stingere a incendiilor de pădure.

Cel puţin 3.500 de hectare au ars într-o regiune muntoasă, situată între Extremadura şi Castilia şi Leon, în apropiere de Portugalia.

Pompieri, care au acţionat toată noaptea, au reuşit să ”stabilizeze” incendiul, potrivit autorităţilor regionale.

Aproximativ 500 de locuitori din nord-vestul Madridului au fost evacuaţi temporar, din cauza altui incendiu, de asemenea pe cale să fie controlat, potrivit serviciilor regionale de urgenţă.

O multiplicare a acestor fenomene este o consecinţă directă a încălzirii globale, iar emisiile de gaze cu efect de seră le cresc intensitatea, durata şi frecvenţa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Spania a traversat - cu acest val de căldură - cinci episoade de temperatură excepţional de mare în ultimele 11 luni.

Luna mai a fost cea mai caldă lună de la începutul secolului.

În afară de căldură, Spania este afectată de o lipsă mare de precipitaţii din iarnă, iar nivelul rezervoarelor de apă se afla miercuri la doar 44,4% din capacitatea lor totală, în comparaţie cu o medie de 65,7% în această perioadă, în ultimii zece ani, subliniază autorităţile.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale