Spania: Ińaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe al VI-lea, a fost încarcerat

Ińaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe al VI-lea, a fost încarcerat luni dimineaţă, după ce marţea trecută Tribunalul Suprem din Madrid a confirmat condamnarea sa la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru deturnare de fonduri, transmite AFP, citând un purtător de cuvânt al administraţiei penitenciare.

Soţul infantei Cristina, sora lui Felipe al VI-lea, a intrat în jurul orei locale 08:00 (06:00 GMT) în închisoarea din Brieva, localitate situată la 100 km nord de Madrid, a precizat purtătorul de cuvânt.

Instanţele l-au găsit vinovat de deturnarea, între 2004 şi 2006, împreună cu un asociat, a mai multe milioane de euro din subvenţii acordate fundaţiei Noos, al cărei preşedinte era.

Fostul handbalist, medaliat de două ori cu bronz la Jocurile Olimpice, căsătorit în octombrie 1997 cu infanta Cristina, a fost timp de 14 ani ''ginerele ideal'' al regelui Juan Carlos şi timp de 14 membru cu drepturi depline al familiei regale, până la 12 decembrie 2011, când a fost declarat persona non grata. După inculpare, cumnatul său, devenit regele Felipe al VI-lea, i-a retras titlul de duce de Palma, primit în ziua căsătoriei.

Ancheta a demarat la începutul anilor 2010, când Spania se adâncea în criză economică.

Acest scandal, împreună cu altele care l-au implicat pe suveranul de atunci, Juan Carlos al II-lea, au pătat grav imaginea monarhiei spaniole şi au grăbit abdicarea regelui în favoarea fiului lui, Felipe, în iunie 2014. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul a închis ferma cu vaci Black Angus a lui Gigi Nețoiu de la Cetate. Afacerea funcționa în afara legii

2 Un pilot ucrainean de drone a făcut o descoperire neașteptată într-un depozit al trupelor rusești

3 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

4 De citit... / Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

5 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic