Spitalele din Gaza se luptă să facă față loviturilor aeriene şi blocadei. Peste 1.000 de palestinieni, sub dărâmături

Spitalele din Gaza se luptă să facă față loviturilor aeriene şi blocadei. Peste 1.000 de palestinieni, sub dărâmături

În timp ce locuitorii din Gaza se pregătesc pentru o ofensivă terestră israeliană, după mai multe zile de lovituri aeriene intense şi blocadă, ca răspuns la atacul grupării militante palestiniene Hamas, un oficial din Ministerul Sănătăţii local, Ashraf Al-Qidra, se întreabă cum vor face faţă spitalele, relatează luni agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Bombardamente în Fâșia Gaza. FOTO Profimedia

În Gaza, medicii se luptă să ajute un număr tot mai mare de pacienţi, inclusiv copii răniţi în atacurile aeriene, în spitalele supraaglomerate care nu mai dispun de medicamente şi combustibil din cauza blocadei. Doar cele mai acute cazuri se operează pentru că nu sunt suficiente resurse, spun medicii.

Spitalele din enclavă mai au rezerve de combustibil doar pentru 24 de ore, ceea ce pune în pericol mii de pacienţi, a declarat luni Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Începând cu 7 octombrie - începutul conflictului dintre Hamas și Israel - cel puţin 2.750 de palestinieni au fost ucişi şi 9.700 răniţi, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Gaza. Alte 1.000 de persoane sunt date dispărute şi se crede că se află sub dărâmături.

Eyad Al-Bozom, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas,a anunțat luni, într-un comunicat citat de Reuters, că peste 1.000 de palestinieni sunt prinşi sub dărâmăturile din Gaza, avertizând asupra unei crize umanitare şi de mediu.

„Întreaga lume va fi responsabilă pentru viaţa a sute şi mii de pacienţi”

Ministerul Sănătăţii local, Ashraf Al-Qidra a făcut apel la oameni să se îndrepte către spitalul Shifa, cel mai mare dintre cele 13 unităţi medicale publice din teritoriu, pentru a dona sânge.

„Dacă spitalul nu mai funcţionează, întreaga lume va fi responsabilă pentru viaţa a sute şi mii de pacienţi care se bazează pe serviciile noastre, în special de la Shifa", a spus Qidra.

Spitalul Shifa deserveşte întreaga Fâşie Gaza, dar mai direct pe cei aproximativ 800.000 de oameni care trăiesc în oraşul Gaza.

Israelu l desfăşoară cele mai puternice lovituri aeriene şi este de aşteptat să lanseze o ofensivă terestră în Gaza , una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu 2,3 milioane de locuitori.

După atacul combatanţilor Hamas asupra unor oraşe israeliene în urmă cu nouă zile, atac în care au fost împuşcaţi bărbaţi, femei şi copii (aproximativ 1.300 de persoane au fost ucise ) şi capturaţi ostatici, cele mai grave violenţe asupra civililor din istoria ţării, Israelul a promis, ca represalii, că va anihila Hamas.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?