
Stadiul la zi al lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești. Când ar putea fi gata cea mai așteptată șosea de mare viteză din România
Demarate în urmă cu aproape 2 ani, lucrările la secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu – Pitești se află încă în stadiu incipient, în contextul în care autorizațiile de construire lipsesc pe cea mai mare parte a traseului, din cauza absenței Acordului de Mediu. Documentația se află în plină procedură de revizuire și ar putea fi eliberată în aproximativ două luni. Așadar, Autostrada Sibiu – Pitești ar putea fi gata cel mai devreme în 2030 – 2031.
Autostrada Sibiu–Pitești este, probabil, cel mai complex proiect de infrastructură rutieră din istoria României. Cu 123 de kilometri trasați prin munți, pe Valea Oltului și prin Carpații Meridionali, autostrada trebuie să lege Muntenia de Transilvania și să pună capăt unuia dintre cele mai periculoase drumuri naționale din țară. Primele trei secțiuni sunt finalizate, însă secțiunile 2 și 3, cele mai dificile, sunt încă departe.
Potrivit datelor oficiale ale CNAIR, avansul lucrărilor pe Secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km), unde lucrează Asocierea Mapa – Cengiz (Turcia) este de 7,97%. Pe Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,4 km), aflată în sarcina Asocierii WeBuild – Tancrad, lucrările sunt într-un stadiu de 11,89%.
Termenele de 2028–2029 nu (mai) sunt vehiculate. De ce?
Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură, a explicat pentru „Adevărul” de ce termenele vehiculate de autorități (2028 – 2029) nu au nicio acoperire în realitate, atât timp cât constructorii nu au autorizații de construire pe cea mai mare parte a traseului.
„Lumea tot spunea că facem în 2028, 2029, că circulăm. Au început să se potolească. În 2024 mai ales, dar și anul trecut tot vorbeau că terminăm în 2028. Nu mai fac chestia asta. De ce? Pentru că e breaking news: termenele astea nu curg. De ce nu curg? Păi nu există autorizație de construire dată peste tot", a declarat pentru „Adevărul” Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură
Termenul contractual de execuție - 44 luni pentru Secțiunea 2 și 50 luni pentru Secțiunea 3 - nu începe să curgă decât în momentul în care sunt îndeplinite concomitent mai multe condiții.
„Termenul contractual de execuție, indiferent cât ar fi el — la 6 luni sau 6 ani, vorbesc în general —, nu curge decât în momentul în care se îndeplinesc concomitent mai multe condiții, dar măcar astea două esențiale. Unu, emiterea autorizației de construire, care se emite în momentul în care ai o sumedenie de alți pași birocratici îndepliniți: emiterea acordului de mediu, partea de proiectare bineînțeles făcută, tot felul de elemente, cum ar fi deminarea, de exemplu. Deci foarte, foarte multe elemente. Dar în momentul în care ai autorizația de construire, poți să consideri că, în bună parte, ai terenul liber de sarcini astfel încât să te poți apuca de lucrul efectiv. Atât timp cât nu există autorizație de construire, nu poți să obligi constructorul să lucreze. Mai mult decât atât, e un contract care presupune autostradă în munți. Deci vorbim de poduri, de tuneluri. Hai că undeva mai pui niște terasamente sau ceva, să zicem — deși nici acolo nu este autorizație, da?" — Ionuț Ciurea
Secțiunea 2: un tunel autorizat din șapte
Pe lotul 2, împărțit între constructorii MAPA și Cengiz, situația este critică. Din cei 31 kilometri ai secțiunii, doar câteva zone punctuale au autorizație de construire.
„Pe secțiunea 2, unde sunt MAPA și Cengiz, din 31 de kilometri, au autorizații pe tunelul Robești. E singurul tunel din șapte care e autorizat. Și avansează în ritmul lor — să zicem că avansează bine la tunel. Mai au celebrul, în toată țara ultra-văzutul din dronă, viaductul de la Boița, de acolo din capătul opus, autorizat din 2024, prin aprilie-mai, ceva de genul, dacă țin bine minte. Un kilometru e acolo autorizat, ar fi doar viaductul. Și mai au, din anul trecut de august-septembrie, vreo cinci viaducte în apropiere de Boița. Șase tuneluri din șapte nu sunt autorizate și foarte mulți kilometri. Cele mai dificile, zona Câinenilor cu viaductele de pe acolo, sunt neautorizate”, a subliniat Ionuț Ciurea.
Secțiunea 3 (We Build): circa 10 km autorizați din 37
Pe Secțiunea 3, situația este ceva mai bună, dar tot insuficientă pentru a vorbi de un șantier cu adevărat deblocat.
„La WeBuild avem ceva mai mult autorizat, dar nu peste tot. Avem zona Sălătrucu autorizată, undeva de la Poiana până spre organizarea de șantier, zona Cepari. Undeva pe la vreo 10 km din 37. Și mai au și ei câteva viaducte. Dar la fel, mare, mare parte din lot este neautorizat. De la nord de Poiana până în Cornetu mai au un pic, au câteva zone, și restul e neautorizat", a explicat președintele Asociației Pro Infrastructură.
Motivul real al blocajului: Studiu de fezabilitate făcut „din pix”
Explicația pentru care autoritățile nu au putut emite autorizații de construire este legată de lipsa Acordului de Mediu. Acest document se află în procedură accelerată de revizuire și ar putea fi finalizat în termen de 2 luni. Potrivit lui Ionuț Ciurea, este nevoie de un nou acord de mediu pe întreaga autostradă deoarece primul document de acest gen a fost emis în baza unui studiu de fezabilitate plin de lacune, fără foraje geotehnice în zonele esențiale ale traseului.
„Autostrada Sibiu–Pitești este tratată unitar din punct de vedere al impactului asupra mediului. Nu există autostrada Cornetu – Boița sau lotul patru sau lotul cinci. Din punct de vedere al impactului asupra mediului, este traversarea de la Sibiu la Pitești — și e și normal când stai să te gândești, pentru că tu practic calculezi impactul pe care îl are autostrada asta de o sută douăzeci și ceva de kilometri în traversarea unei zone extrem de sensibile din punct de vedere al mediului. Pe lângă Parcul Cozia, pe Valea Oltului faci intersecții de culoar de tranzit ale animalelor, ale mamiferelor mari. Adică traversezi niște ape, mergi cu niște betoane pe care le deversezi. Unde le deversezi? În pădurile alea nu e ok", a subliniat Ciurea.
Când constructorii au realizat studii Potrivit lui Ionuț Ciurea, este nevoie de un nou acord de mediu pe întreaga autostradă deoarece primul document de acest gen a fost emis în baza unui studiu de fezabilitate plin de lacune, fără foraje geotehnice în zonele esențiale ale traseului.
„Studiul de fezabilitate a fost extrem de găunos, ca să nu zic că a fost făcut din pix, pe genunchi. Au venit constructorii de pe loturile 2 și 3 și au să facem studiile geotehnice ca lumea și să vedem câte betoane turnăm pe aici între munților. Și au ajuns la concluzia că trebuie mai mult beton, mai multe ziduri de sprijin. Au făcut un total de metri cubi de beton pe care trebuie să-l turnăm și s-au dus după aia și s-au uitat la cât zicea acordul de mediu că trebuie beton”, arată președintele Pro Infrastructură.
Documentația finală a fost depusă la Ministerul Mediului în noiembrie 2025.
Ce urmează. Perspective realiste
Dacă acordul de mediu va fi emis în mai 2026, autorizațiile de construire ar putea urma în iunie. Abia din acel moment termenele contractuale vor începe efectiv să curgă.
„Din momentul în care s-au dat autorizațiile de construire, termenul contractual inițial este patruzeci și cinci, respectiv cincizeci de luni sau se ajustează un pic în minus, pentru că ai cincizeci de luni pe tot contractul, dar pentru jumătate din contract nu mai ai cincizeci de luni, ai patruzeci sau treizeci. Determinările astea le dă inginerul, consultantul, supervizorul. Zice: ok, mi s-a dat în sfârșit autorizație de construire pentru lucrările astea. Având în vedere complexitatea lor, volumetria, comparând cu ce ați ofertat voi și cu ce spun termenele contractuale, se extinde termenul cu x luni. Așa funcționează din punct de vedere tehnic", a explicat Ionuț Ciurea.
Cu termene de execuție de 44–50 de luni care vor începe să curgă cel devreme în vara lui 2026, autostrada Sibiu–Pitești ar putea fi finalizată, în cel mai optimist scenariu, undeva între 2030 și 2031.
Sursa: adevarul.ro

