Stănescu spune că, în funcţie de evoluţia situaţiei politice, va fi organizat un miting, pentru că PSD vrea să se ''reverifice''

Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat marţi că, în funcţie de evoluţia situaţiei politice, va fi organizat un miting, pentru că PSD trebuie să se ''reverifice'' şi să vadă ''dacă tot ce a făcut este susţinut''.

Întrebat dacă va mai avea loc un miting de susţinere a premierului, Stănescu a răspuns: "Cum a spus preşedintele Liviu Dragnea, da. (...) În funcţie de evoluţia situaţiei politice, sigur vom alege un moment şi sigur că acest miting va avea loc. Nu pot să vă spun eu data. Va fi tot o hotărâre într-un for al partidului în ceea ce priveşte data".

În opinia sa, la acest miting vor participa foarte mulţi oameni. "Foarte mulţi. Nu ştiu dacă peste un milion, un milion, dar foarte mulţi, pentru că trebuie, într-adevăr, să vedem dacă tot ceea ce am făcut noi până acum e susţinut, trebuie să ne dăm seama de lucrul ăsta şi să vedem lucrul ăsta, (...) să ne reverificăm", a precizat Stănescu.

Totodată, acesta a spus că PSD aşteaptă să-şi implementeze programul de guvernare.

"PSD aşteaptă să-şi implementeze pas cu pas programul de guvernare, e cel mai important lucru pentru noi. Oamenii, dacă simt în buzunar că le e mai bine, sigur că vom avea succes politic până la urmă, că asta urmăreşte un partid politic", a mai afirmat Stănescu.

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a participat marţi la conferinţa de lansare a Ofertei programelor de formare continuă pentru anul 2018 a Institutului Naţional de Administraţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 „A devenit partidul capitalistului” / Sfârșitul unuia dintre cei mai importanți actori politici care au dominat România din 1990?

2 VIDEO „Vom face un referendum și vom câștiga. Ne vom lua țara înapoi”

3 O informație care dă fiori...

4 „Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre in comă

5 „Armata SUA a dus la capăt una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni din istorie” / Pilotul american prăbușit în Iran a fost salvat. Operațiune de coman…