Stelian Ion: Agendă comună Guvern-sistem judiciar-Parlament de punere în prim-plan a 'reacţiei severe' a statului împotriva corupţiei

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, miercuri, că se lucrează la o agendă comună Guvern - sistem judiciar - Parlament care să pună în prim-plan "reacţia severă" a statului împotriva criminalităţii organizate şi corupţiei.

Afirmaţiile au fost făcute la dezbaterea publică organizată de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), în parteneriat cu Asociaţia Expert Forum.

"Lucrăm la o agendă comună Guvern - sistem judiciar - şi (pentru componenta legislativă) Parlament - care să pună în prim-plan reacţia severă a statului împotriva criminalităţii organizate şi corupţiei. Mizăm pe prioritizarea în anchete a recuperării produsului infracţiunii, a urmăririi activelor dincolo de jurisdicţii naţionale, iar ANABI joacă un rol important în acest sens", a spus Stelian Ion, citat într-un comunicat al MJ transmis AGERPRES.

Ministrul Justiţiei a reamintit obiectivele majore ale viitoarei politici publice privind urmărirea şi recuperarea efectivă a produsului infracţiunii prin măsuri de consolidare şi dezvoltare a ANABI (aflate în dezbatere publică): creşterea gradului de identificare şi recuperare a produsului infracţiunii din jurisdicţii străine, consolidarea cadrului instituţional al ANABI, creşterea eficienţei măsurilor asiguratorii prin evaluarea permanentă a costurilor şi a caracterului proporţional şi operaţionalizarea Fondului Naţional pentru Prevenirea Criminalităţii.

Potrivit comunicatului, Stelian Ion a evidenţiat că majoritatea problemelor de sistem, dar şi de practică neunitară urmează a fi remediate prin soluţii de ordin legislativ şi administrativ.

Ministrul a spus că strategia în materia recuperării creanţelor provenite din infracţiuni şi a planului de acţiune aferent va fi transmisă spre aprobare Guvernului în luna iunie 2021, iar un proiect de modificare a Legii ANABI 318/2015, care va integra soluţiile propuse prin proiectul de politică publică, urmează a fi iniţiat în octombrie.

La eveniment au participat reprezentanţi din cadrul Comisiei Europene, EUROPOL şi ai US Marshall Services - Statele Unite ale Americii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…