Stenograme din ședința PSD înainte de moțiune: Grindeanu spune că PSD „a rezistat asaltului” PNL, iar „emisarii lui Bolojan” au „eșuat lamentabil”

Tensiuni maxime înaintea moțiunii de cenzură: Sorin Grindeanu acuză Partidul Național Liberal că a încercat să cumpere voturi, dar susține că parlamentarii PSD „au rezistat asaltului”.

Sorin Grindeanu Foto: Inquam photos

Sorin Grindeanu Foto: Inquam photos

Sorin Grindeanu a transmis în ședința PSD, înaintea votului la moțiunea de cenzură, că negociatorii PNL, coordonați de europarlamentarul Dan Motreanu, „au eșuat lamentabil” în încercările de a atrage susținere, potrivit surselor Antena 3 CNN.

„Emisarii lui Ilie Bolojan, dirijați de Motreanu, care au ieșit la cumpărat de voturi, au eșuat azi lamentabil. Toți parlamentarii PSD au rezistat asaltului”, le-ar fi spus Grindeanu liderilor social-democrați.

Acesta a continuat cu un atac dur la adresa liberalilor : „Este totuși un semn de mare disperare să ajungi să vinzi adeziuni la Brătieni, în schimbul unor posturi la Administrația Cimitirelor. Să nu credeți că în birourile alea obscure au negociat principii și valori. Au șobolănit funcții și bani. Atât a ținut reforma domnului Bolojan. Mâine vom schimba direcția greșită în care merge România”.

Anterior, în cursul zilei, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a transmis un apel la mobilizare către parlamentarii social-democrați înaintea votului moțiunii de cenzură, afirmând că „mâine se separă apele” și că scena politică va intra într-o „nouă realitate politică”.

Parlamentarii PSD au decis, în ședința grupurilor reunite din Camera Deputaților și Senat, ca votul asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan să fie exprimat la vedere, pentru a elimina orice suspiciune privind opțiunile politice.

Pentru demiterea Executivului, PSD și AUR au nevoie de 233 de voturi.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

3 „Am văzut ieșiri mari de bani din țară zilele astea!”

4 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”

5 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil