ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 26 APRILIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 26 APRILIE

Plenul Camerei Deputaților și Senatului l-a validat pe Georgică Severin pentru funcția de președinte-director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune cu 214 voturi "pentru", 58 "împotrivă" și o abținere. Anterior, plenul Parlamentului a decis respingerea rapoartelor de activitate ale SRR pe anii 2015 și 2016.

* Plenul reunit al Parlamentului a decis, cu 278 de voturi ''pentru'' și 17 ''împotrivă'', retrimiterea la Comisiile juridice, pentru o săptămână, a raportului privind constituirea Comisiei speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. Solicitarea a venit din partea liderului de grup al PSD din Camera Deputaților, Marcel Ciolacu, el explicând că trebuie clarificate obiectivele acestei structuri, având în vedere ancheta penală demarată de Parchetul General.

* Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a propus, în plenul Parlamentului, o consultare între toate partidele politice pentru stabilirea reperelor esențiale pe care trebuie să le urmeze România în fața provocărilor deosebite care au loc la nivelul Uniunii Europene.

* Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru decorarea gimnaștilor Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu, ''pentru rezultatele remarcabile obținute la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca''.

* Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis cererea formulată de fostul vicepremier Gabriel Oprea și au decis sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate a articolului din Codul penal care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.

* Starea copilului care a căzut marți într-un puț în județul Teleorman este gravă, el fiind intubat și ventilat mecanic, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru.

AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru)


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?