ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 4 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 4 NOIEMBRIE

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că CCR a primit o sesizare prin care se solicită verificarea modului în care au fost organizate alegerile prezidențiale în străinătate. El a precizat că CCR are termen până vineri să valideze primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

* Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat pentru zilele de miercuri și joi o serie de întâlniri cu organizațiile județene în vederea efectuării analizei rezultatelor înregistrate în urma primului tur al alegerilor prezidențiale.

* Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat că ACL vrea o dezbatere între candidații la prezidențiale din turul doi, Klaus Iohannis și Victor Ponta, negociată între echipele de campanie și care să aibă loc pe un teren neutru și pe teme de maxim interes pentru România.

* Vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților Mircea Dolha (PNL) solicită convocarea miniștrilor Titus Corlățean și Bogdan Stanoevici la următoarea ședință a comisiei și face un apel către autoritățile competente să își ceară public scuze pentru modul de desfășurare a scrutinului de duminică la secțiile de vot din străinătate.

* Senatul Academiei de Studii Economice a aprobat cuantumul noilor burse studențești pe primul semestru al anului universitar 2014-2015, cea mai mică bursă fiind cea socială, de 345 de lei pe lună iar cea mai mare, pentru doctoranzi, de 1.220 lei pe lună.

* Curtea de Apel București a admis contestația formulată de Irina Socol la decizia prin care a fost arestată preventiv și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile.

* DNA a anunțat că procurorii anticorupție efectuează 37 de percheziții în București și județele Timiș, Mehedinți, Olt, Argeș și Iași la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de evaziune fiscală, spălare de bani și aderare la un grup infracțional organizat. Perchezițiile vizează fapte care au legătură cu o societate care, prin reprezentanții ei legali, ar fi înregistrat facturi false emise de mai multe firme, facturi care cuprindeau date nereale în ceea ce privește livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

5 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?