ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 13 MARTIE

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 13 MARTIE

Cercetările în dosarul privind adoptarea OUG 13 au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

* Parchetul General anunță că ancheta privind OUG 13 este în curs de desfășurare și privește săvârșirea mai multor infracțiuni, subliniind că procurorul 'are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului'.

* Ministerul Justiției are dreptul și obligația de verifica eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către procurori, se arată într-un comunicat al instituției transmis AGERPRES.

* Președintele Comisiei juridice din Senat, Șerban Nicolae, a declarat că este dispus să își retragă amendamentele depuse la proiectul legii grațierii dacă nu există susținere pentru ele.

* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a estimat că iluminatul festiv de Paște în centrul Capitalei ar urma să coste aproximativ 175.000 euro, menționând totodată că în ultimele opt luni au fost făcute economii de mai multe milioane de euro de la diferite contracte încheiate de o serie de firme cu Primăria.

* Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni la Palatul Cotroceni pe 21 martie, printre subiectele de pe ordinea de zi aflându-se mandatul României pentru Summitul NATO de la Buxelles.

* Liberalii susțin definirea căsătoriei ca fiind relația între un bărbat și o femeie și asigurarea de drepturi civile egale tuturor cetățenilor, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

* Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost adoptat, cu amendamente, de plenul Senatului, prima Cameră sesizată.

* PNL îi propune pe Radu Carp, secretar executiv al partidului, și Irina Cornișteanu, director al ICR Viena, pentru funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte al Institutului Cultural Român (ICR), a anunțat președintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...