ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 24 FEBRUARIE

* Șeful adjunct al misiunii diplomatice a Marii Britanii la București, Adam Sambrook, a declarat că românii care au venit în țara sa au contribuit "masiv" la economia și societatea acestui stat.

* Magistrații Înaltei Curții de Casație și Justiție au decis ca martorii din dosarul "Rovinari — Turceni" să fie audiați în ședință secretă.

* Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a decorat cu Ordinul 'Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul' pe regizorul Marian Ciripan, reprezentantul Companiei de Teatru "Civic ArtCvM" — București.

* Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, aflat în vizită în SUA, a avut o întrevedere cu generalul Raymond Thomas, șeful Comandamentului SUA pentru Operații Speciale — USSOCOM, discuția axându-se în principal pe creșterea interoperabilității și integrarea forțelor convenționale și a celor speciale ale celor două țări în spațiul de luptă modern.

* Necesitatea intensificării cooperării în conformitate cu direcțiile principale stabilite prin Declarația comună privind Parteneriatul strategic pentru Secolul XXI, între România și SUA, a fost subliniată în cadrul întâlnirii avute de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm.

* Ministrul Sănătății, Florian Bodog, anunță că Ordinul 1306/1883/2016 va fi abrogat, pentru a nu se ajunge în situația ca, de la 1 martie, copiii cu sindrom Down să rămână fără asistenți personali.

* Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, se va întâlni luni, la Budapesta, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, și cu șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, în contextul vizitei oficiale pe care o va efectua în țara vecină.

* Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, i-a cerut ministrului Sănătății să prezinte o dată clară la care vaccinul pentru hepatita B va fi disponibil.

* Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, a avut o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii, discuțiile axându-se pe proiectele comune și pe posibilitățile de dezvoltare a colaborării bilaterale, inclusiv în domeniul prevenirii și reducerii riscului seismic.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Andreea Rotaru)


populare
astăzi

1 Barack Obama a declarat că extratereștrii sunt reali și a dat informații despre Zona 51

2 Decizie în Coaliție / Tăieri de 10% la stat. Cine sunt bugetarii care scapă de măsuri

3 Șeful Statisticii îi dă peste bot lui Ciolacu!

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea Supremă anulează sechestrul pus pe bunurile magnatului Viorel Micula în procesul în care statul român încearc…

5 A murit „regele motorinei”, partenerul „de afaceri” al fostului șef al ANAF Sorin Blejnar. Era dat în urmărire internaţională din 2015