STUDIU Neanderthalienii şi omul modern au coexistat în Europa timp de peste 2.000 de ani

STUDIU Neanderthalienii şi omul modern au coexistat în Europa timp de peste 2.000 de ani

Un nou studiu, publicat joi în revista Scientific Reports, arată că omul de Neanderthal şi omul modern au coexistat în mai multe zone din Franţa şi din nordul Spaniei timp de peste 2.000 de ani, perioadă în care cele două ramuri ale speciei umane au avut timp să se încrucişeze, informează AFP.

Omul de Neanderthal

Cercetarea s-a făcut printr-o modelare computerizată bazată pe descoperirea unor fosile, dar nu aduce nicio dovadă directă privind interacţiunea dintre cele două populaţii, care s-ar fi produs în urmă cu aproximativ 40.000 de ani.

Însă oamenii de ştiinţă ştiu deja că au existat contacte între neanderthalieni şi Homo sapiens, aşa cum a dezvăluit, între alţii, recentul laureat al premiului Nobel pentru medicină, paleogeneticianul suedez Svante Paabo. O parte importantă din actuala populaţie mondială deţine puţin din ADN-ul Omului de Neanderthal.

Cercetătorii „nu ştiau în ce regiuni specifice au avut loc“ acele întâlniri dintre cele două populaţii, a dezvăluit autorul principal al studiului, Igor Djakovic, doctorand la Universitatea Leiden din Ţările de Jos. Durata coexistenţei lor rămâne, de asemenea, un subiect intens dezbătut, scrie Agerpres .

Încercând să răspundă acestor întrebări, cercetătorii de la Universitatea Leiden au examinat datarea cu Carbon-14 a 56 de obiecte, jumătate atribuite Neanderthalienilor şi cealaltă jumătate oamenilor moderni, descoperite în 17 situri arheologice din Franţa şi nordul Spaniei.

Ei au inclus datările acestor obiecte, printre care s-au aflat şi oase şi cuţite de piatră atribuite ultimilor Neanderthalieni, în modele computerizate de statistică şi de probabilităţi. Ei au ajuns la concluzia că Neanderthalienii au dispărut cu 40.457-40.870 de ani în urmă, iar oamenii moderni au apărut în acea parte a continentului european în urmă cu aproximativ 42.500 de ani.

Astfel, cele două specii umane au coexistat pentru o perioadă cuprinsă între 1.400 şi 2.900 de ani. Acea perioadă coincide cu o mare „diseminare de idei„ în rândul celor două populaţii, a explicat Igor Djakovic.

Ea este asociată „cu transformări substanţiale ale modului în care oamenii (moderni) produceau obiecte culturale", precum instrumente şi ornamente, conform autorului principal al studiului.

Obiectele produse de Neanderthalieni s-au schimbat şi ele „destul de radical" şi au început să semene cu cele realizate de oamenii moderni. Aceste concluzii vin în sprijinul ipotezei care explică dispariţia Neanderthalienilor prin absorbţia lor progresivă în cadrul populaţiei de oameni moderni.

Neanderthalienii ar fi fost, prin încrucişare, „absorbiţi în patrimoniul nostru genetic", a precizat Igor Djakovic. Dar, întrucât „marea majoritate a locuitorilor de pe Terra posedă fragmente din ADN-ul Omului de Neanderthal, putem spune că, într-un fel, el nu a dispărut niciodată cu adevărat", a adăugat coordonatorul studiului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

4 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani