SUA consideră drept „terorist” un atac al coloniștilor israelieni, în urma căruia un tânăr palestinian a murit

SUA consideră drept „terorist” un atac al coloniștilor israelieni, în urma căruia un tânăr palestinian a murit

SUA au calificat drept „terorist" atacul comis de colonişti israelieni care s-a soldat vineri cu moartea unui tânăr palestinian de 19 ani, relatează France Presse, care spune că autorităţile americane ridică tonul faţă de violenţa extremei drepte israeliene.

Ciocniri violente între palestinieni și israelieni FOTO EPA EFE

Ciocniri violente între palestinieni și israelieni FOTO EPA EFE

Biroul Departamentului de Stat american pentru Orientul Mijlociu a denunţat încă de sâmbătă acest „atac terorist comis de un colonist israelian extremist " pe contul său de X (fostul Twitter). Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Matthew Miller a declarat luni că această alegere de cuvinte nu a fost o greşeală.

„Raţionamentul nostru este că e un atac terorist , suntem îngrijoraţi şi de aceea l-am calificat astfel", a explicat Miller presei. El a îndemnat ca „justiţia să fie aplicată cu aceeaşi rigoare în toate cazurile de violenţă extremistă, indiferent de cine sunt autorii".

Reprezentantul Departamentului de Stat a salutat arestarea de către autorităţi a doi israelieni suspectaţi în acest caz. Qusai Jamal Maatan, de 19 ani, a fost ucis vineri în cursul unor ciocniri cu colonişti israelieni la est de Ramallah, în Cisiordania.

Unul din cei doi suspecţi este, potrivit media israeliene, un fost purtător de cuvânt al unei deputate din partidul de extrema dreaptă al lui Itamar Ben-Gvir, actualul ministru pentru securitatea publică în guvernul de coaliţie condus de premierul Benjamin Netanyahu.

Aproape trei milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967. Aproximativ 490.000 de colonişti israelieni locuiesc de asemenea aici, în aşezări considerate drept ilegale de ONU, în conformitate cu dreptul internaţional.

Vineri, înainte de incident, ONU a avertizat cu privire la o creştere accentuată a numărului de atacuri ale coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor sau a proprietăţilor acestora în Cisiordania, consemnând 600 de „incidente" în primele şase luni ale acestui an.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

2 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret