SUA: Harry Reid, fost şef democrat al Senatului, a murit la vârsta de 82 de ani

SUA: Harry Reid, fost şef democrat al Senatului, a murit la vârsta de 82 de ani

Fostul lider al Senatului american Harry Reid, figură emblematică a Partidului Democrat şi a scenei politice din Statele Unite timp mai multe decenii, a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat marţi soţia sa, notează AFP.

"A murit în pace în această după-amiază", a declarat ea într-un comunicat, precizând că decesul a intervenit după o luptă de patru ani cu un cancer pancreatic.

Lider al majorităţii din Senat între 2007 şi 2015, parlamentarul democrat a fost un personaj important într-o perioadă ce a acoperit finalul preşedinţiei lui George W. Bush şi o mare parte a mandatelor lui Barack Obama.



Harry Reid şi-a folosit experienţa îndelungată în Congres în special pentru a-l ajuta pe preşedintele democrat să obţină votarea reformei asigurărilor de sănătate Obamacare, unul dintre cele mai importante proiecte legislative din cei opt ani petrecuţi la Casa Albă.

Acest orator cu un ton calm şi laconic s-a născut şi a crescut în micul oraş minier Searchlight, statul Nevada (vest), într-o casă fără apă curentă.

Considerat mai conservator decât majoritatea democraţilor din Senat, acest mormon practicant s-a opus ferm avortului, o poziţie care i-a atras frecvent opoziţia frontală a unor colegi din partidul său.

O ploaie de omagii din partea democraţilor a urmat rapid după anunţul decesului său.

Barack Obama a împărtăşit o scrisoare pe care soţia lui Harry Reid i-a cerut să o scrie cu puţin timp înainte de moartea lui, în care fostul preşedinte îi mulţumeşte "unui bun prieten".

"Nu aş fi devenit preşedinte dacă nu ar fi fost încurajarea şi sprijinul tău şi nu aş fi obţinut niciodată cea mai mare parte din ceea ce am reuşit să realizez fără talentul şi determinarea ta", a scris Barack Obama.

Pentru actualul şef al Senatului, democratul Chuck Schumer, Harry Reid "nu a uitat niciodată de unde a venit şi şi-a folosit instinctul de boxer pentru a lupta fără teamă împotriva celor care le făceau rău celor săraci şi clasei mijlocii".

Reamintind trecutul lui de boxer, fostul preşedinte democrat Bill Clinton a afirmat că Harry Reid "nu s-a ferit niciodată de luptele politice necesare, dar era convins că, pentru o democraţie funcţională, compromisul este vital". "Datorită legilor pe care le-a ghidat magistral până la ratificare, milioane de americani trăiesc o viaţă mai bună", a adăugat el.

Liderul republicanilor din Senatului american, Mitch McConnell, şi-a amintit, la rândul său, că, deşi "natura muncii mele şi a lui Harry ne-a adus frecvent în conflicte uneori intense în domeniul politicilor", "nu m-am îndoit niciodată că Harry a făcut întotdeauna ceea ce a crezut profund şi sincer că este potrivit pentru Nevada şi pentru ţara noastră". AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

5 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…