SUA: O comisie de experţi recomandă autorizarea vaccinului Johnson & Johnson

Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate vineri autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP.

Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine în sprijinul autorizării probabile a vaccinului de către autorităţile sanitare americane, aşteptată în curând.

Aceasta va fi emisă de Agenţia americană pentru medicamente (FDA). Pentru Pfizer şi Moderna, autorizaţia a fost acordată a doua zi după emiterea avizului favorabil al comitetului.

Milioane de doze sunt pregătite pentru a fi distribuite în toată ţara cu începere de săptămâna viitoare.

Grupul de experţi a estimat, în cursul unui vot, că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile utilizării acestuia.

Ei s-au pronunţat după o zi de discuţii transmise în direct pe internet şi după ce au studiat în detaliu datele testelor clinice.

"Suntem într-o cursă împotriva noilor mutaţii", a comentat unul dintre ei, doctorul Jay Portnoy, pentru a-şi justifica decizia.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui injectare a început deja în Africa de Sud, este aşteptat mai ales deoarece se administrează doar într-o singură doză.

Prezintă, de asemenea, are un alt avantaj logistic: poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce va facilita considerabil distribuţia acestuia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”