SUA: Organismul de monitorizare internă al NSA a declanşat o anchetă privind presupusa spionare a unor jurnalişti

Organismul de monitorizare internă al Agenţiei de securitate naţională (NSA) a SUA a anunţat marţi că lansează o anchetă asupra informaţiilor potrivit cărora organizaţia a spionat membri ai presei americane, relatează Reuters.

Biroul inspectorului general nu a identificat jurnalistul sau media care se află în centrul anchetei, dar decizia a fost anunţată la câteva luni după ce prezentatorul conservator de la Fox News Tucker Carlson a declarat că a auzit de la un avertizor de integritate că NSA îi monitorizează comunicaţiile într-un efort de a scurge informaţii compromiţătoare şi a-l scoate de pe post.

În luna iunie, NSA a luat măsura neobişnuită de a infirma public aceste alegaţii.

"Această alegaţie este neadevărată. Tucker Carlson nu a fost niciodată o ţintă a Agenţiei şi NSA nu a avut niciodată planuri de a-i scoate programul din emisie", a precizat NSA într-o postare pe Twitter.

Inspectorul general Robert Storch a precizat într-o declaraţie scrisă că biroul său "examinează respectarea de către NSA a exigenţelor autorităţilor legale şi a politicilor şi procedurilor Agenţiei privind colectarea, analiza, transmiterea şi diseminarea activităţilor, inclusiv a procedurilor de demascare, şi dacă astfel de acţiuni au fost bazate pe consideraţii inadecvate".

Biroul inspectorului general a refuzat alte comentarii.

The Wall Street Journal a citat o persoană neidentificată care a afirmat că ancheta are legătură cu Tucker Carlson.

Fox News, o unitate a Fox Corp, este "mulţumită" să afle că presupusa supraveghere "va fi acum investigată independent", a declarat un purtător de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al NSA a spus că agenţia "rămâne pe deplin angajată faţă de supervizarea riguroasă şi independentă asigurată de biroul Inspectorului general".AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

4 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare