SUA: Premierul bulgar Boiko Borisov, primit la Casa Albă de preşedintele Donald Trump

SUA: Premierul bulgar Boiko Borisov, primit la Casa Albă de preşedintele Donald Trump

Premierul bulgar Boiko Borisov, aflat în vizită la Washington, a discutat luni la Casa Albă cu preşedintele american Donald Trump, pe agendă figurând între altele proiectul centralei nucleare de la Belene, cooperarea în domeniul securităţii şi diversificării energetice şi securitatea Mării Negre, transmite BTA.

Contrar planurilor, notează BTA, Trump a invitat media înainte de întâlnirea tete-a-tete din Biroul Oval şi a declarat presei că SUA ar putea avea în vedere ridicarea vizelor pentru bulgari. "Vom lucra la această problemă", a spus liderul de la Casa Albă, subliniind că Statele Unite au o "mare prietenie" cu Bulgaria.

Preşedintele american a afirmat că ar putea vizita Bulgaria, la invitaţia premierului bulgar, iar la remarca acestuia din urmă că bugetul militar al Bulgariei a ajuns la 3,1% din PIB - peste cei 2% cât este obiectivul NATO -, Trump a asigurat că "este un lucru foarte bun", menţionând: "Ar trebui să spuneţi acest lucru şi Germaniei", a consemnat BTA.

Bulgarii "cumpără mult echipament militar din SUA, cel mai bun echipament din lume", a mai notat Trump.

Boiko Borisov a declarat ulterior presei că a discutat "15 minute (cu preşedintele american) despre proiectul centralei nucleare de la Belene, întrucât până acum oamenii vorbeau despre Belene ca fiind o centrală rusească, or nu este adevărat: este 100% bulgară", a asigurat el.

"I-am spus lui Donald Trump că nu pot să fac o uzină nouă şi să arunc pur şi simplu două reactoare noi de generaţia a 3-a, pentru că bulgarii ar da cu pietre în mine", a spus Borisov, referindu-se la reactoarele pentru centrala de la Belene livrate deja de Rusia. Trump "este un om de afaceri şi a înţeles că este un proiect foarte bun şi o echipă de experţi nucleari american va veni chiar săptămâna aceasta să vadă reactoarele de la Belene şi Kozlodui", a menţionat el.

Premierul bulgar le-a mai spus ziariştilor din SUA că Marea Neagră este o mare sigură şi în apele sale "trebuie să aibă loc cât mai multe exerciţii posibil pentru a creşte puterea de descurajare a Bulgariei", insistând că în cursul întâlnirii nici el, nici preşedintele SUA nu au comentat nimic împotriva unei terţe ţări.

Borisov a mai afirmat în întâlnirea sa cu presa că nu i-a "putut explica preşedintelui (Trump) cum e posibil ca procuratura, Agenţia de stat pentru securitate naţională şi Ministerul de Interne să aresteze pe cineva acuzat de spionaj şi apoi un tribunal bulgar să-i permită acestuia să meargă în Rusia să fie decorat de (preşedintele rus Vladimir) Putin", referindu-se la liderul Mişcării bulgarilor rusofili, Nikolai Malinov, arestat în august sub acuzaţia de spionaj şi supus unei interdicţii de călătorie, dar care a fost autorizat de un tribunal să se deplaseze la Moscova în octombrie pentru a primi o medalie de stat de la liderul de la Kremlin.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Banii din șpăgile lui Ponta sunt în Turcia / Dezvăluiri care-i vor înfiora chiar și pe procurori!

2 Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

3 De citit! / Cele patru dorințe care stau la baza comportamentului uman / Memorabilul discurs al lui Bertrand Russe…

4 Fiul sultanului din Brunei, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a murit la 38 de ani

5 Donald Trump ar fi folosit din nou o dublură în locul soției sale. Cum arată Melania în ultimele imagini deven…