SUA trimit un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg are peste 40 de ani de experiență în politici publice și relații internaționale

SUA trimit un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg are peste 40 de ani de experiență în politici publice și relații internaționale

Statele Unite ale Americii vor avea un nou ambasador la București. Darryl Nirenberg, un republican cu o carieră solidă în legislație, politici publice și relații internaționale, va prelua funcția de ambasador al SUA în România, a anunțat oficial Senatul american.

Darryl Nirenberg. FOTO: Facebook

Darryl Nirenberg. FOTO: Facebook

„Domnul Darryl Nirenberg, din Virginia, va fi numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România”, se arată în anunțul transmis de Senat.

Nirenberg este considerat la Washington unul dintre cei mai eficienți specialiști în politici publice, cu rezultate remarcabile în sprijinirea unor inițiative legislative majore. Numirea sa a fost anticipată încă de la începutul anului, când Donald Trump scria despre el:

„Sunt încântat să anunț că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România. Darryl are 40 de ani de experiență în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comitetului pentru Relații Externe al Senatului.”

Anunțul lui Trump a venit la scurt timp după ce Ambasada SUA la București a confirmat retragerea ambasadoarei Kathleen Kavalec.

În mesajul său, Trump a subliniat și rolul pe care Nirenberg îl va avea în relația bilaterală:

„Ne va ajuta să ne consolidăm legăturile cu România, să sprijinim parteneriatul nostru militar și să promovăm interesele economice și de securitate ale Americii în străinătate. Felicitări, Darryl!”

Cine este Darryl Nirenberg

În prezent, Nirenberg este partener la firma de avocatură Steptoe, unde reprezintă și protejează interesele clienților în fața Congresului SUA, agențiilor federale și Casei Albe.

Conform profilului său profesional, este specializat în gestionarea unor dosare complexe și controversate, având reputație ca expert în procedurile legislative ale Senatului american.

Este absolvent al Universității Colgate și al Facultății de Drept a Universității George Washington, iar experiența sa combină expertiza tehnică, cunoștințele legislative și accesul la factorii de decizie politică.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Voi știați că la Cotroceni șefii din Justiție au cerut și mai mulți bani?

2 Foarte interesante amănunte... / Așa o fi? / Ucraina își spală „chiloții de aur” în public?

3 BREAKING Antifrauda îl obligă pe președintele PSD al Comisiei de Apărare să returneze Mercedes-ul de peste 100.000 de euro achiziționat pe un magazin …

4 E judecător CSM, critică tăierea pensiilor speciale, a câștigat 84.000 lei / lună. Are 50 ani și se poate pensiona...

5 VIDEO „Venele îi sunt umflate și mâna pare dureroasă” / Un detaliu relansează zvonurile despre sănătatea lui Vladimir Putin