SUA: Trump anunță că va cere "o mare anchetă" despre prezumtive fraude electorale

SUA: Trump anunță că va cere "o mare anchetă" despre prezumtive fraude electorale

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că va cere 'o mare anchetă' asupra unor prezumtive fraude electorale la scrutinul din noiembrie, pentru care nu a fost furnizată deocamdată nicio dovadă, transmit AFP și Reuters.

'Voi cere o mare anchetă asupra FRAUDELOR VOTANȚILOR, mai ales asupra alegătorilor înscriși pentru a vota în două state, asupra imigranților ilegali și chiar a celor înregistrați pe listele electorale și care au decedat (unii chiar de mult timp)', a scris Trump pe Twitter.

'În funcție de rezultate, vom întări procedurile de vot', a adăugat el.

Donald Trump le-a declarat recent liderilor Congresului că, în opinia sa, un număr de până la 5 milioane de persoane ar fi votat în mod ilegal la scrutinul prezidențial de la 8 noiembrie 2016.

'Conform afirmațiilor sale, între trei și cinci milioane de persoane ar fi putut vota ilegal, o cifră bazată pe studiile pe care noi le-am văzut', a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

Potrivit acestuia, 'studii și probe' pe care 'persoane' le-au adus în atenția președintelui Trump arată că 14% dintre votanți 'nu erau cetățeni americani'.

Cu toate acestea, a precizat Spicer, președintele Donald Trump are încredere în rezultatul alegerilor.

Miliardarul a pierdut votul popular în fața contracandidatei sale democrate Hillary Clinton — care a întrunit 2,9 milioane de voturi în plus—, dar a câștigat alegerilor datorită repartizării pe state a marilor electori (304-227).

Potrivit unor surse din Congres, citate de Reuters, printre măsurile ce vor face obiectul unor ordine executive pe care Trump le va semna miercuri se află angajarea a încă 5.000 de agenți de frontieră și plafonarea la jumătate, respectiv la 50.000 de persoane, a numărului de refugiați pe anul fiscal 2017.

Într-un alt mesaj pe Twitter, Donald Trump a scris că va anunța în ziua de 2 februarie numele candidatului său pentru ocuparea celui de-al nouălea post de magistrat la Curtea Supremă, în prezent vacant.

Trei actuali judecători la curți de apel se află printre cei luați în considerare de președinte, de la care se așteaptă să refacă majoritatea conservatoare la Curtea Supremă după instalarea sa în funcție la 20 ianuarie.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 S-a ținut de cuvânt! Bolojan a tăiat joi jumătate din posturile de la CJ Bihor și desființează trei structuri …

2 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

3 FOTO Priviți unde și-a parcat mașina Nicușor Dan în prima zi de Primar General al Capitalei

4 Asta este consiliera șefului AEP! Mitulețu-Buică tocmai i-a acordat o insignă și o diplomă de excelență!

5 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…