SUA: Trump prelungeşte până în 2092 compensarea salvatorilor de la 11 septembrie

Preşedintele american Donald Trump a promulgat luni o lege care asigură prelungirea acordării de compensaţii poliţiştilor, pompierilor şi altor persoane care suferă de afecţiuni legate de activitatea lor în răspuns la atacurile de la 11 septembrie 2001 (9/11), transmite Reuters.

Actul legislativ denumit "Never Forget the Heroes Act" (Să nu-i uităm niciodată pe eroi) aprobă finanţarea de la nivel federal până în 2092 inclusiv a fondului creat pentru acordarea de compensaţii unui număr estimat de 18.000 de persoane eligibile.


Foto: (c) SHAWN THEW / EPA


Primii salvatori care au venit la locul atentatelor de la Turnurile gemene din New York şi alţii care au lucrat la curăţarea zonei în lunile următoare au fost expuşi la substanţe toxice, în pofida asigurărilor iniţiale ale guvernului că zona este sigură.

Fondul special creat îi compensează pe aceştia, ori rudele lor în cazul în care au decedat, pentru pierderile economice şi de altă natură.

"Astăzi, tot poporul american se uneşte pentru a-i susţine pe eroii noştri de la 11 septembrie, pentru a avea grijă de familiile lor şi pentru a ne reitera promisiunea că nu-i vom uita niciodată", a declarat Trump într-o ceremonie în Grădina cu trandafiri a Casei Albe, la care au participat potrivit afirmaţiilor sale şi peste 60 dintre primii care au intervenit după atentate.


Foto: (c) Alex Brandon / AP


În lipsa acestei legi adoptate marţea trecută de Senat, indemnizaţiile victimelor ar fi fost reduse din cauza lipsei de finanţare.

Donald Trump - cunoscut înainte de a deveni preşedinte pentru investiţiile sale imobiliare, mai ales la New York - a menţionat luni că a vizitat personal locul atentatelor în acea zi. "Am fost şi eu acolo, nu mă consider între primii salvatori, dar am fost acolo", a precizat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...