SUA: Un adolescent ucis şi doi în stare critică într-un incident armat la un liceu din Iowa

Un adolescent a fost ucis şi doi au fost spitalizaţi după un incident armat petrecut luni în faţa unui liceu din Des Moines, statul Iowa (centrul SUA), a anunţat poliţia, citată marţi de CNN, în ediţia electronică.

Victima decedată a fost identificată ca fiind un băiat de 15 ani care nu era elev al şcolii respective. Celelalte două victime - o fată de 16 ani şi o tânără de 18 - erau eleve la acea şcoală, a confirmat poliţia luni seară. Cele două fete sunt în stare critică.

Focurile de armă se pare că au fost trase dintr-un vehicul care trecea, a declarat poliţia.

Acesta este cel puţin al 13-lea incident armat într-un campus american în 2022, potrivit unui bilanţ stabilit de CNN. Este a patra omucidere în Des Moines, a precizat poliţia într-un comunicat de presă.

Poliţia a început să primească apeluri în jurul orei locale 14.28, a declarat sergentul de poliţie Paul Parizek. Într-un comunicat al poliţiei din Des Moines se precizează că ofiţerii au primit mai multe apeluri care raportau focuri de armă în şcoală şi răni multiple.

La sosire, poliţiştii i-au găsit pe cei trei răniţi prin împuşcare. Toţi au fost duşi la spitale din zonă.

Poliţia a reţinut potenţiali suspecţi, a spus Parizek. Nu au fost formulate acuzaţii în acest moment, se arată în comunicat.

East Hight School din Des Moines va fi închisă marţi, a anunţat divizia şcolii.

"Detectivii Departamentului de Poliţie din Des Moines continuă să investigheze acest incident. Martorii sunt audiaţi, probele examinate, pistele de investigaţie sunt urmărite şi sunt executate mai multe mandate de percheziţie", a declarat poliţia din Des Moines într-un comunicat.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …