SUA: Un fost analist al serviciilor secrete, inculpat pentru divulgarea de informaţii despre un program de asasinate cu drone

SUA: Un fost analist al serviciilor secrete, inculpat pentru divulgarea de informaţii despre un program de asasinate cu drone

Un fost analist al serviciilor de informaţii americane a fost inculpat joi pentru că a transmis presei informaţii referitoare la un program militar secret de asasinate prin lovituri aeriene ţintite cu drone în timpul administraţiei Barack Obama, a comunicat Departamentul Justiţiei, transmite AFP.

Daniel Everette Hale, în vârstă de 31 de ani, este acuzat de furt de documente din acest program, pe care le-a transmis unui jurnalist. Acesta nu este numit în actul de inculpare, însă detaliile permit identificarea lui Jeremy Scahill, de la site-ul de informaţii The Intercept, care a dezvăluit scandalul în 2015.

Hale a fost arestat joi la Nashville (Tennessee) şi este a treia persoană inculpată în acest caz de scurgere de informaţii. El riscă o pedeapsă de 50 de ani de închisoare.

Hale, membru al serviciilor de informaţii ale forţelor aeriene, a fost angajat de Agenţia Naţională de Securitate (NSA, specializată în interceptarea comunicaţiilor globale) între 2009 şi 2013 în Afganistan, unde a participat la numeroase lovituri cu drone.

După ce părăsit armata, Hale a lucrat pentru National Geospatial-Intelligence Agency (NGA), responsabilă cu strângerea de informaţii geospaţiale pe baza imaginilor furnizate de sateliţi.

El s-ar fi întâlnit cu jurnalistul într-o librărie din Washington în aprilie şi iunie 2013, perioadă în care Scahill îşi promova cartea 'Dirty Wars'.

Timp de un an, pe când lucra la NGA, Hale i-ar fi predat jurnalistului documente secrete care au servit ca bază pentru o vastă anchetă publicată de The Intercept în octombrie 2015. Intitulată 'The Drone Papers', ancheta dezvăluia un program de asasinate ţintite cu drone în Yemen, Afganistan şi Somalia.

Ulterior, guvernul american, atât sub Barack Obama, cât şi sub Donald Trump, şi-a intensificat eforturile de a-i pedepsi pe responsabilii de scurgeri de informaţii, calificaţi drept 'trădători' de actualul preşedinte.

În octombrie 2018, un agent al FBI a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru divulgarea de informaţii confidenţiale cu privire la metodele de recrutare ale poliţiei federale.

Înaintea lui, o fostă subcontractantă a NSA a primit peste 5 ani de detenţie pentru divulgarea unui raport strict secret despre acţiunile de piraterie informatică ale Rusiei la alegerile prezidenţiale din 2016.

Redactorul-şef al The Intercept, Betsy Reed, a denunţat utilizarea legii federale privind spionajul 'pentru a urmări în justiţie avertizorii de integritate care le facilitează jurnaliştilor să dezvăluie acte ruşinoase, imorale şi neconstituţionale comise în secret de guvernul american'. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...