SUA: Un senator democrat-cheie se opune reformei electorale dorite de Biden

Senatorul democrat Joe Manchin a anunţat duminica aceasta că se opune unei vaste reforme electorale, condamnând efectiv în Congres acest proiect de lege apărat cu tărie de Joe Biden pentru a contracara atacurile "fără precedent" împotriva dreptului de vot al afroamericanilor, notează AFP.

Prezentat de democraţi, acest text ar permite neutralizarea a peste 15 legi deja adoptate din ianuarie de state conduse de republicani şi care, potrivit adversarilor lor, restrâng accesul la urne prin înăsprirea regulilor electorale.

"În opinia mea, este proiectul de lege greşit pentru a uni ţara noastră şi nu-l susţin, deoarece cred că ne-ar diviza şi mai mult", a declarat pentru canalul Fox congresmanul centrist care reprezintă la Washington statul conservator Virginia de Vest.

Orice reformă electorală "trebuie să provină dintr-o uniune între democraţi şi republicani pentru a avansa, altfel riscăm să divizăm şi să distrugem" ţara, a scris senatorul mai devreme, anunţând poziţia sa controversată, într-un articol publicat în jurnalul Charleston Gazette-Mail.

În acelaşi timp, Joe Manchin şi-a reiterat opoziţia înverşunată faţă de eliminarea unei reguli care impune ca aproape toate proiectele de lege să treacă printr-un vot procedural necesitând 60 de voturi în Senat.

Având în vedere scurta majoritate a democraţilor (50 de senatori din totalul de 100, plus votul vicepreşedintei Kamala Harris) şi diviziunile profunde dintre democraţi şi republicani, această regulă riscă să paralizeze o mare parte din programul social al lui Joe Biden.

Reformele sale economice au în continuare şansa de a fi adoptate cu majoritate simplă datorită unei excepţii de la această regulă.

Proiectul de reformă electorală (For the people Act) a fost adoptat în martie în Camera Reprezentanţilor fără niciun vot republican.

El prevede, printre altele, extinderea posibilităţilor de înregistrare pe listele electorale, inclusiv în ziua votării, şi accesul la urne înscriind în lege votul anticipat şi prin corespondenţă.

Preşedintele democrat Joe Biden a promis la 1 iunie să lupte cu toate forţele pentru ca acest text să fie adoptat în Congres, denunţând atacurile "absolut fără precedent" împotriva dreptului de vot al minorităţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est