SUA vor permite de la începutul lui noiembrie intrarea tuturor călătorilor internaţionali vaccinaţi cu schema completă

SUA vor permite de la începutul lui noiembrie intrarea tuturor călătorilor internaţionali vaccinaţi cu schema completă

SUA îi vor lăsa să intre pe teritoriul lor de la "începutul lui noiembrie" pe toţi pasagerii care provin din străinătate cu condiţia ca ei să fie vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP şi Reuters.

Călătorii care provin din străinătate vor trebui să se testeze înainte de călătoria în SUA şi să poarte măşti, urmând să fie pus în practică un sistem de monitorizare a contactelor, a declarat coordonatorul luptei împotriva pandemiei de la Casa Albă, Jeff Zients.

Acest sistem de monitorizare va fi pus în practică de companiile aeriene, care vor trebui să colecteze informaţii ce vor permite contactarea călătorilor, a precizat el.

Washingtonul ridică astfel restricţii care datează din martie 2020 şi care îi vizează pe călătorii care provin în special din Uniunea Europeană, Regatul Unit sau China, dar care mai târziu s-au aplicat şi Indiei sau Braziliei.

Jeff Zients a insistat asupra faptului că această decizie, care intervine într-un context de mare tensiune între Franţa şi SUA, este "dictată de ştiinţă".

SUA şi-au luat răgazul de a institui un sistem global bazat pe "indivizi" şi nu pe diferenţele de tratament în funcţie de ţările de provenienţă.

El nu a menţionat ce vaccinuri vor fi recunoscute de SUA pentru a permite intrarea călătorilor.

Coordonatorul luptei împotriva pandemiei a lui Joe Biden a precizat în plus că americanii nevaccinaţi care vor reveni în SUA după un sejur în străinătate vor trebui să se supună unor obligaţii de testare încă şi mai stricte. Lor li se va cere astfel să se testeze în ziua care precede revenirea lor şi apoi din nou după sosirea în SUA.

Casa Albă a înăsprit tonul în ultimele săptămâni şi a înmulţit anunţurile privind impunerea vaccinărilor acolo unde autorităţile federale o pot face. Totuşi, momentan nu a fost luată decizia drastică de a impune vaccinarea pe zborurile interne din SUA.

În prezent SUA interzic intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor non-americani care în ultimele 14 zile au mers în Regatul Unit, zona Schengen, Irlanda, China, India, Africa de Sud, Iran şi Brazilia.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Scârboasă șobolănime mai colcăie la vârful acestei țări!

3 Zvon / Râcă mare în PSD după ce l-au prins pe Dîncu jucând la două capete

4 Idiotul ăsta ar trebui interzis în spitalele din România! / Mama anti vaccinistului Răzvan Constantinescu este „…

5 Gastronomia sexuală din Evul Mediu / Tinerele imprimau pîinea cu labiile