Suceava: 72 de beneficiari şi îngrijitori de la Centrul Social Creştin Bogdăneşti, depistaţi cu COVID-19

Suceava: 72 de beneficiari şi îngrijitori de la Centrul Social Creştin Bogdăneşti, depistaţi cu COVID-19

Un număr de 63 dintre cei 124 de bătrâni şi nouă dintre cei 25 de îngrijitori de la Centrul Social Creştin Bogdăneşti de pe lângă Mănăstirea Bogdăneşti, dar şi şapte beneficiari de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Rădăuţi au fost depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2, a informat, vineri Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan, a anunţat Prefectura despre această situaţie şi a precizat că toţi cei şapte beneficiari din Rădăuţi sunt internaţi în spital.

Urmare a informării primite, prefectul Alexandru Moldovan, subprefectul Laura Morar şi directorul DSP Suceava s-au deplasat, vineri, la Centrul Social Creştin Bogdăneşti pentru a face o evaluare a situaţiei la faţa locului şi au constatat că bătrânii sunt cazaţi în trei corpuri de clădire cu camere de 4 - 5 locuri şi grupuri sanitare comune, starea de igienă a spaţiilor fiind satisfăcătoare.

S-a constatat, de asemenea, că există condiţii de izolare pentru bătrânii testaţi pozitiv, dar nu pot fi instituite circuite separate pentru asigurarea hranei, a lenjeriei şi personalului. Personalul centrului nu are pregătire medicală, îngrijirea bătrânilor fiind realizată cu persoane din comuna Râşca, unitatea administrativ teritorială în raza căreia funcţionează aşezământul social. În unitate nu sunt substanţe biocide pentru igienizarea suprafeţelor şi mâinilor, iar personalul nu dispune de echipament de protecţie. La verificarea în teren, mare parte din personal a fost surprins la lucru fără măşti.

În urma celor constatate în teren, prefectul a convocat CJSU Suceava în şedinţă extraordinară, fiind invitaţi să participe reprezentaţi ai Centrului Social Creştin Bogdăneşti, ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi directorul medical al SJU Suceava, Valerian Gavrilovici.

În cadrul şedinţei, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat sprijinul DSP Suceava pentru a fi asigurate paturi disponibile în SJU Suceava şi a dispus trimiterea de urgenţă de echipamente de protecţie de la DGASPC la Centrul Social Creştin Bogdăneşti, respectiv 100 de echipamente complete COVID-19 (combinezoane, măşti, mănuşi).

De asemenea, preşedintele CJ Suceava a solicitat detaşarea unui medic de la Spitalul Municipal Fălticeni pentru supravegherea medicală a bătrânilor din Centrul Social Creştin Bogdăneşti.

În urma şedinţei extraordinare a CJSU s-a dispus în regim de urgenţă internarea la SJU Suceava a celor 9 îngrijitori şi, respectiv, 63 de beneficiari, confirmaţi cu COVID-19, de la Bogdăneşti, acordarea sprijinului logistic necesar prin distribuirea de produse biocide şi realizarea urgentă a acţiunilor de dezinfecţie a tuturor spaţiilor şi a suprafeţelor de contact din cadrul Centrului Social Creştin Bogdăneşti, monitorizarea zilnică a evoluţiei epidemiologice din cadrul obiectivului, desemnarea preotului Gheorghe Loghinoaia ca persoană responsabilă cu organizarea turelor în vederea izolării preventive la locul de muncă şi a asigurării managementului serviciului, în conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanţa Militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Banii din șpăgile lui Ponta sunt în Turcia / Dezvăluiri care-i vor înfiora chiar și pe procurori!

2 De citit! / Cele patru dorințe care stau la baza comportamentului uman / Memorabilul discurs al lui Bertrand Russe…

3 Fiul sultanului din Brunei, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a murit la 38 de ani

4 VIDEO Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, chef la Runcu la ziua unui conda…

5 Donald Trump ar fi folosit din nou o dublură în locul soției sale. Cum arată Melania în ultimele imagini deven…