Suceava: Bărbat cercetat sub control judiciar după ce a ameninţat şi lovit un poliţist aflat în misiune

Un sucevean în vârstă de 49 ani, acuzat că a ameninţat şi lovit un poliţist aflat în misiune, este cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, a informat luni Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă, fapta s-a produs pe 1 noiembrie 2018, după miezul nopţii, când suspectul se afla în incinta unei săli de pariuri sportive din municipiul Suceava. Acesta i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi l-a lovit cu un pahar de sticlă în zona şoldului de la piciorul drept pe agentul de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Suceava - Secţia de Poliţie Burdujeni, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

A doua zi după comiterea faptei, suspectul a fost reţinut pentru ultraj iar pe 3 noiembrie, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia şi au stabilit să fie cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Bărbatul nu poate depăşi limita teritorială a judeţului Suceava, nu are voie să se apropie de persoana vătămată şi nici să comunice pe orice cale cu aceasta sau martorii din dosar, se mai arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Conform acestuia, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

2 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

3 Pensionar MAPN, protagonistul graffiti-ului „Anna” de pe Transfăgărășan: O posibilă poveste extraconjugală în spatele mesajului

4 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

5 Curtea de Apel desființează acuzațiile DIICOT în cazul Pașca