Suceava: Ciobanul dat dispărut după ce a fost atacat de un urs, găsit decedat

Ciobanul în vârstă de 26 de ani, căutat în pădure de echipe comune de jandarmi montani şi poliţişti, după atacul unui urs în satul Drăgoiasa, în zona Poiana Boilor, a fost găsit decedat.

''Căutările celei de-a doua victime au continuat în această dimineaţă. Echipa Salvamont Suceava, împreună cu unitatea canină salvamont Suceava, jandarmeria montană, ISU şi alte organe competente, au găsit victima decedată'', a anunţat sâmbătă dimineaţa Salvamont Suceava.

Atacul ursului a avut loc vineri seara, în zona fondului forestier arondat judeţelor Suceava - Harghita - Mureş, pe raza judeţului Harghita.

Trei bărbaţi au încercat să alunge animalul care atacase o bovină în zona unei stâne din judeţul Harghita. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost rănit de urs, suferind mai multe leziuni şi a fost transportat la o unitate medicală din judeţul Suceava pentru îngrijiri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, Adrian Săraru, victima "a fost sfâşiată, are multiple plăgi muşcate''.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a reuşit să fugă, fiind căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani şi poliţişti.

Cel de-al treilea bărbat este cel care a sunat la 112.

Toţi cei trei bărbaţi sunt din judeţul Mureş şi lucrau la stâna din judeţul Harghita. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Mesaj neașteptat semnat de Călin Georgescu, deși este în arest preventiv

5 Tunelurile de la Sălciva amână calea ferată Simeria - Arad până în 2027