Suceava: Focar de COVID-19 la o casă familială şi la centrul de zi ale unei fundaţii

Un focar de infecţie cu noul coronavirus s-a înregistrat la o casă de tip familial şi la un centru de zi ale unei fundaţii din Suceava, după ce au fost confirmate 19 cazuri de infectări la beneficiari şi angajaţi.

În casa de tip familial sunt 21 de persoane, dintre care 14 beneficiari, copii, dar şi şapte angajaţi, dintre care 12, respectiv doi au fost depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2.

Potrivit DSP Suceava, toate persoanele vor fi evaluate în cursul zilei de vineri, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, urmând a se stabili ulterior măsurile necesare conform recomandărilor medicale.

Alte cinci persoane pozitive, toate făcând parte din rândul angajaţilor, au fost depistate la un centru zi de recuperare al fundaţiei, care are 12 angajaţi, care asigură servicii socio-medicale de zi pentru 80 de copii.

DSP Suceava urmează să efectueze dezinfecţia generală în locaţiile respective, iar conducerea fundaţiei a suspendat activitatea centrului până la sfârşitul lunii octombrie.

Toate persoanele confirmate cu COVID-19 sunt asimptomatice şi au fost depistate după ce toţi angajaţii şi beneficiarii au fost testaţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Echipa de securici, șmecheri, plagiatori și oameni cu o grămadă de contracte cu statul care s-a aliniat în spatele lui Bolojan”

2 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...

3 Țața convertită la politică, gest de doi lei la adresa „noului dușman al poporului”

4 Adevărata misiune a lui Bolojan? / Aderarea Oanei Gheorghiu și a lui Dragoș Pîslaru la PNL stârnește critici și îngrijorări

5 Elena Lasconi, avertisment ferm pentru Nicușor Dan: „Veți fi primul președinte demis din istoria României”