Suedia şi Regatul Unit anunţă la summitul NATO de la Madrid că urmează să trimită Ucrainei ajutoare militare

Este vorba despre echipament militar estimat la 500 de milioane de coroane suedeze (49 milioane de dolari).

”Este important ca ţările democratice din Europa să sprijine Ucraina în mod continuu, pe termen lung”, declară agenţiei suedeze de presă TT ministrul suedez al Apărării Peter Hultqvist.

Peter Hultqvist nu precizează nici când şi nici cum urmează să fie livrat acest echipament.

”Este în interesul tuturor să fie livrat cât mairapid posibil”, a subliniat el.

Suedia a fost invitată miercuri să adere la NATO, alături de Finlanda.

Pe de altă parte, Regatul Unit urmează să trimită Ucrainei un ajutor militar în valoare de un miliard de lire sterline (1,21 miliarde de dolari).

Ajutorul oferit de Londra Kievului de la începutul Războiului rus în Ucraina, urmează să crească, astfel, în total la 3,8 miliarde de lire sterline.

Guvernul britanic precizează că aceste fonduri sunt destinate achiziţionării unor echipamente militare, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană, drone şi echipament electronic de război.

Premierul britanic Boris Johnson a îndemnat joi, statele membre NATO ”să bage adânc mâna în buzunar” pentru a susţine Ucraina.

Regatul Unit este al doilea cel mai important finanţator militar al Ucrainei, după Statele Unite.

El este totodată unul dintre cele doar nouă - din 30 - state membre NATO care alocă Apărării 2% din PIB.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc