Sumo: Marele campion japonez Hakuho, depistat pozitiv la Covid-19

Cel mai mare campion de sumo din Japonia, Hakuho, a fost testat pozitiv la Covid-19, au anunţat, marţi, instanţele acestui sport, care cunoaşte o recrudescenţă de infecţii cu câteva zile înainte de debutul unei competiţii, informează AFP.

Hakuho, în vârstă de 35 de ani, ocupă rangul suprem de yokozuna şi deţine recordul istoric de 44 de victorii în turnee. El se antrena să participe la turneul din ianuarie, care trebuia să debuteze duminică.

El a fost testat după ce s-a confruntat cu pierderea mirosului, a relatat presa locală.

Nicio decizie privind participarea sa la competiţie nu a fost încă luată, a anunţat Asociaţia japoneză de sumo (AJS). Ceilalţi luptători din confreria sa ("heya") care au fost recent în contact cu el vor fi supuşi testelor.

Yokozuna Hakuho, de origine mongolă, care a dobândit cetăţenia niponă în septembrie 2019, a ratat ultimele două turnee, organizate de şase ori pe an, din cauza unor accidentări.

Infecţiile cu coronavirus s-au înmulţit în ultimele luni în cercul destul de închis al sumo. Unsprezece membri dintr-o altă "heya" au fost detectaţi pozitiv săptămâna trecută, între care Wakatakakage, un luptător care evoluează în prima divizie.

Un alt luptător de sumo a murit de coronavirus în mai anul trecut, fiind primul deces legat de pandemie din această disciplină sportivă japoneză tradiţională.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului