Suntem penibilii Europei
Cred că vesticii se uită la noi ca la nişte proaste de la ţară sosite la oraş şi care, neştiind semnificaţia culorilor de la semafor, blochează, din când în când, circulaţia. Pentru că, în pofida idioţeniilor patriotarde pe care le auzim în ţară, diferenţa care ne separă de Europa civilizată creşte văzând cu ochii. Şi, ceea ce este şi mai îngrijorător, creşte diferenţa care ne separă de foştii colegi din blocul estic.
Iar diferenţa se vede zilele acestea. Polonezii se bucură că deja fostul lor prim-ministru, Donald Tusk, a fost desemnat preşedinte al Consiliului European. O demnitate europeană similară funcţiei de preşedinte al Europei. Iar Ponta râdea, ca boul, în timp ce se chinuia să facă pe seriosul anunţând că i-a cam tras-o lui Băsescu. La fel râdeau, probabil, şi simpatizanţii lui din ţară. Mândri că al lor e mai al dracu ca al celorlalţi.
Am fost anul trecut, într-un periplu prin fostul bloc comunist. Care a inclus Slovacia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Rusia şi Ucraina. Am vrut să văd cu ochii mei unde sunt ei şi, mai ales, unde suntem noi. După 20 de ani în libertate.
Diferenţa care ne separă de Polonia este uriaşă. Polonia este ca Germania. Chiar şi peste Cehia, unde criza, aroganţa şi alcoolismul au cam pus frână, în ultimii ani, finisajelor fine.
Chiar şi sărăcuţa Slovacie, fără resurse şi fără industrie, se chinuie, cu modestie, să ţină pasul. E sărăcie, dar pentru toţi. Nu vezi nicăieri cartierele cu palate post-revoluţionare de la noi.
N-am să intru în amănunte obositoare. Vă spun doar atât: România este, în acest moment, o Ucraină mai poleită. Dar cu aceleaşi hoarde de câini, cu vaci care pasc pe marginea drumului şi cu căruţe care blochează circulaţia în zonele rurale şi pre-orăşeneşti.
