Surprinzătoarea ipoteză a lui Sebastian Lăzărescu despre căderea Gabrielei Firea

Analistul politic Sebastian Lăzăroiu a pus pe masă un scenariu inedit legat de planurile politice pe care le-ar fi avut Gabriela Firea dacă nu ar fi fost trasă pe linie moartă şi ar fi recâştigat Primăria Capitalei.

"În sfârşit, Gabriela Firea a răspuns sincer la întrebarea - ce a făcut după ce apărut ancheta de presă din februarie despre azilele din Voluntari? Şi-a demis şoferul. Atât. A vrut doar să-şi protejeze imaginea. N-a acţionat în niciun fel, în nicio calitate - ministru, parlamentar, cetăţean, soţie a primarului - pentru a opri suferinţele victimelor. Trebuie apreciată pentru sinceritate", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Sociologul susţine că este adevărat că toată acţiunea a avut un substrat politic.

"Pandele are dreptate. Gabriela Firea îl identifică, dar aici nu e sinceră până la capăt. Spune că e vorba de candidatura la Primăria Capitalei. Nu, nu ăsta era obiectivul ei (şi al grupului din PSD pe care voia să-l reprezinte) până la final. Acesta era doar un mijloc. Obiectivul era să recâştige primăria Capitalei şi, din acea poziţie de cel mai legitimat prin vot politician după preşedintele României, să ducă partidul, după parlamentare, într-o majoritate cu AUR, cu binecuvântarea aripii Teodosie din BOR (acum are mai mult sens reacţia deloc uzuală a purtătorului de cuvânt al BOR, nu?). Lansând această ipoteză, vă las doar să vă gândiţi singuri dacă nu cumva toată operaţiunea a avut şi un substrat geopolitic mai profund", a adăugat Sebastian Lăzăroiu.


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea