Surpriză în Supercupa României: CFR Cluj învinsă de o echipă care câştigă trofeul pentru prima oară în istoria sa

Sepsi OSK a câştigat Supercupa României pentru prima oară în istoria sa, după 2-1 cu CFR Cluj

În primul meci din România care a beneficiat de tehnologia VAR, la Arad, în Supercupa României, Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus cu 2-1 (1-1) în faţa echipei campioane, CFR Cluj. Clujenii au deschis scorul încă din startul meciului, în minutul 2, prin Păun, care a înscris cu un şut plasat din careu.

Covăsnenii au egalat în al treilea minut de prelungire al primei reprize când Cosmin Matei a înscris din faţa porţii la centrarea lui Dimitrov.

Golul victoriei lui Sepsi a venit în minutul 85, de la Rondon, care a înscris cu o lovitură de cap, din centrarea lui Ştefănescu. Roger a fost eliminat în minutul 90+1, primind direct cartonaş roşu pentru un fault la Francisco Junior.

Sistemul VAR nu a fost utilizat pe parcursul meciului.

Ovidiu Haţegan s-a aflat la primul lui meci după infarctul suferit la finalul lunii martie. El a fost arbitru în camera VAR.

Arbitrul Adrian Cojocaru a condus următoarele formaţii: CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Graovac, Yuri, Camora – Bordeianu (min. 86 Roger), Muhar (min. 72 Hoban) – Deac, A. Păun (min. 62 Yeboah), Petrila (min. 86 Gîdea) – Dugandzic (min. 62 Jefte Betancor). Antrenor: Dan Petrescu.

Sepsi Sf. Gheorghe: Niczuly – R. Dimitrov, Bălaşa, B. Mitrea, A. Dumitrescu – Bărbuţ (min. 60 Bărbuţ), Aganovic (min. 83 Francisco Junior), N. Păun, C. Matei (min. 60 I. Gheorghe) – M. Ştefănescu, Tudorie (min. 76 Rondon). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc